Iată ce i-a cerut senatorul Văii vicepremierului Dragnea: / Apă la preţ subvenţionat pentru nevoiaşi şi garantarea drepturilor pentru pensionarii din minerit

228
de Cătălin DOCEA
Haralambie Vochițoiu, senatorul Văii Jiului, s-a dus foarte bine documentat la întrevederea cu vicepremierul Dragnea. Pe parcursul zilei de sâmbătă, din constatările personale, dar și în urma consultărilor cu primarii, senatorul a sintetizat într-un document necesitățile urgente ale localităților Văii Jiului.
Petrila, care stă foarte bine la capitolul infrastructură, are nevoie de sprijin la nivel instituțional pentru demararea proiectului privind domeniul schiabil. Proiectul s-a împotmolit în lupta pentru obținerea avizelor necesare. La Petroșani, spune senatorul, este nevoie de locuințe (atât sociale, cât și pentru atragerea de specialiști – medici, profesori etc.), dar și de continuarea lucrărilor la grădinița de lângă sediul vechi al Școlii „I.G. Duca”. Uricaniul are nevoie de bani pentru anveloparea blocurilor, dar și de o grădiniță nouă, la Lupeni este necesar un program pentru ca și cetățenii din blocurile de 10 etaje să poată beneficia de lifturi, vulcănenii vor – de asemenea – sprijin pentru anveloparea blocurilor, iar la Aninoasa – în zona Iscroni – proiectul privind construirea de blocuri trebuie să treacă de la vis la realitate. Sinteza senatorului Văii Jiului, care va fi transmisă vicepremierului, vorbește despre chestiuni care, cu puțină implicare, se pot rezolva în termen scurt și mediu. Documentul nu vorbește despre toate investițiile de care au nevoie localitățile Văii, știu fiind că nu există – la acest moment – resursele necesare.
Ieri, cu ocazia vizitei vicepre­mierului în Vale, Vochițoiu a primit – în deplin consens cu întrega asistență – asigurări din partea lui Liviu Dragnea că se vor găsi soluții pentru subvenționarea prețului apei, un proiect mai vechi al senatorului, dar și pentru garantarea gratuităților pensionarilor din minerit.

 

Comenteaza

Comenteaza