DISTRIBUIȚI

Orasul Petrila se confruntã cu o realitate tristã si dureroasã. Ultima exploatare minierã va fi închisã. Mina Lonea se va închide anul viitor, iar localitatea rãmâne fãrã cel mai mare angajator. În acest sens, la sfârsitul sãptãmânii trecute, a avut loc o dezbatere pe acest subiect. Întrucât se lucreazã la reactualizarea planurilor privind închiderea exploatãrii miniere, reprezentantii Complexului Energetic Hunedoara au vrut sã stie care sunt cerintele autoritãtilor locale.

“În momentul de fatã ne aflãm în faza în care lucrãm la executãm reactualizarea planului de închidere, conform legii. Acum refacem documentatiile pe care le avem la dispozitie în momentul de fatã. Firma CEPROMIN se ocupã de închiderea de suprafatã, va fi proiectantul care va întocmi tot ce înseamnã închidere de suprafatã, în colaborare cu o altã firmã care a câstigat contractul pentru închiderea de subteran. Vrem sã ascultãm care sunt cerintele pentru a fi cuprinse, deocamdatã  în planul de încetare a activitãtii, ca posibilitate de pãstrare, dacã existã iar în momentul în care va fi întocmit proiectul tehnic ele vor fi detaliate si vom vedea cum pot fi pãstrate sau demolate, în functie de caz”,  a spus Cosmin Chiuzan, reprezentant al Complexului Energetic Hunedoara.  Autoritãtile locale de la Petrila au vrut sã afle care sunt obiectivele de investitii ce ar putea fi realizate de CEH odatã cu închiderea unitãtii miniere.

“As vrea sã întreb care sunt investitiile pe care le permite legea în planul de închidere? Spre exemplu, dacã am cere sã asigurati drumul de centurã pe linia actualã, ar fi una din solicitãri. As vrea ca  drumul acesta sã continue pânã la mina Lonea, mai ales cã merge paralel pe calea feratã”,  a întrebat Vasile Jurca, primarul orasului Petrila.

În replicã, Cosmin Chiuzan a subliniat faptul cã CEH nu poate realiza investitii, ci poate doar reabilita zonele afectate de exploatarea subteranã.  “Problemele sunt putin diferite. La mina Petrila era un drum existent care a fost afectat de exploatarea care s-a desfãsurat în perimetrul minei Petrila, aici e vorba de un drum care ar trebui construit de la zero, pe traseul cãii ferate înguste pe care transportãm cãrbunele. Conform prevederilor legii, nu putem face constructii, putem reabilita zonele care au fost afectate de exploatarea subteranã”, a spus Cosmin Chiuzan.

„De-a lungul anilor, societatea de exploatare a cãrbunelui a adus si prejudicii atât orasului, cât si unor persoane fizice, cãrora le-au fost mutate casele sau au fost chiar drame. În Taia au fost 8-10 case care s-au mutat si nu puteti sã veniti sã ne spuneti cã legea nu vã permite sã faceti niste reparatii minore, fatã de ceea ce s-a stricat si fatã de profitul pe care statul român l-a realizat prin aceste exploatãri miniere”, a replicat, nervos, primarul orasului Petrila.

„Exploatarea subteranã s-a executat de-a lungul timpului si cu anumite strãmutãri de case, persoanele au fost despãgubite în baza legii. Eu vã spuneam de ceea ce prevede legea minelor si ceea ce putem face în baza prevederilor legale în vigoare”,  a completat Cosmin Chiuzan.  Ilie Pãducel, cel care a fost primar peste 20 de ani, si care acum este consilier local vrea ca înainte de a se închide mina Lonea sã se creeze locuri de muncã.  “Ar trebui un memoriu semnat de Primãrie si Consiliul Local sã ne spunã, onor, minister si guvern ce alternativã creeazã pentru cã niciun guvern de la începerea închiderii minelor nu a creat nicio alternativã pentru locurile de muncã ce au fost desfiintate. Cu asta ar trebui sã începem. Sunt peste 2000 de suflete care mai trãiesc de pe urma minei Lonea. Pentru 2000 de suflete ce alternativã se creeazã în orasul Petrila. Fãcutã ceva fãbricutã prima datã, si atunci sã înceapã închiderea minei Lonea. Niciun guvern, si de fiecare datã când am avut ocazia, a spus cã nu se închide mina Lonea, mina Petrila, samd… Suntem în faza când si ultima unitate minierã dispare de pe harta orasului”,  a spus consilierul local, Ilie Pãducel.

La dezbaterea organizatã la Petrila au fost si câtiva cetãteni, însã acestia nu au avut nimic de spus cu privire la închiderea si ultimei unitãti miniere.

Monika BACIU

Cronica Vaii Jiului

Comenteaza

Comenteaza