de Alina PIPAN

Evenimentul Exploatarea Culturală Petrila se desfășoară între 10 și 12 august, și este împărțit în două secțiuni, una teoretică și una artistică, prin se testează scenarii de activare viitoare a minei și a comunității locale. Organizatorii au provocat intelectualii zonei la depunerea proiectelor de reconversie a zonei, pe  trei teme: oraşe în declin, patrimoniu construit şi natural, identitate.

Secțiunea teoretică invită la un dialog moderat și dezvoltat de: arhitecții Ilinca Păun Constantinescu (București) și Augustin Ioan (București) și istoricul Ioan Piso (Cluj-Napoca). Dialogul va avea ca punct de pornire call-ul de lucrări scrise, lansat în 21 iunie: Apel pentru lucrări – Petrila și Valea Jiului

Intervențiile artistice vor consta în interpretarea celor trei teme de către: Ion Barbu (Petrila), Suzana Dan (București), Renée Renard şi Ciprian Chirileanu (Timișoara), Ovidiu Zimcea (Timișoara) și Auăleu Teatru (Timișoara), care vor transforma Mina într-un spațiu viu, generând împreună un traseu expozițional.

Acestea fiind spune, iată programul evenimentului:

Vineri, 10 august, de la ora 18.00- 21.00

Sunteți învitați la vernisajul a  6 expoziții în cadrul unui tur amplu la Mina Petrila. Expun Suzana Dan, Renee Renard, Ciprian Chirileanu, Ovidiu Zimcea. De la ora 21.00, în Noul Centru Vechi al Petrilei, Teatrul

Auăleu, din Timișoara, joacă spectacolul ”Miorița”.

 

 

 

 

 

Sâmbătă, 11 august, de la ora 10.00- 21.30

Sâmbătă  se dezbat problemele Văii Jiului la apus de minerit. De la ora 10.00 au loc dezbaterile pe tema ”Orașe în declin”, moderată de Ilinca Constantinescu. De la ora 12.00, dezbaterea publică pe pe ”Ide

ntitate” va fi moderată de Augustin Ioan, iar de la ora 16.00, are loc dezbaterea ”Patrimoniu construit și natural”, moderată de Ioan Piso.

În același timp se vor parcurge  două tururi ghidate la mină,  de la ora 12.00 cu  Samir Straja și de la ora 16.00 cu Cătălin Cenușă. Seara, de la ora 20.00 îi regăsim pe Auăleu și Atleții Mizeriei în premieră pe Planeta Petrila, urmați de un concert Catalin Tzetze Radulescu și Stefan Mardale.

Toată ziua sunt deschise expozițiile Shrinking Cities in Romania (sala Ladislav Schmi

dt) și Stația de Salvare.

Dumincă, Ion Barbu ne descoperă Petrila fabuloasă, tur ghidat- atât vă spunem, restul vedeți voi!

Comenteaza

Comenteaza