DISTRIBUIȚI

Toate tag-urile se găsesc într-un cartier cu un nume prozaic, 8 Martie.

Nu cred că e oraș din țara asta în care să nu găsești măcar câteva texte scrise pe ziduri, și de obicei e vorba de mui și sugeri, și alea scrise agramat. Ei bine, Petrila, orășelul mineresc din Valea Jiului despre care ai auzit probabil doar atunci când se mai întâmpla câte un accident la mină, se mândrește – sau ar trebui să o facă – cu altfel de tag-uri, unele care dau seama nu doar de trăirile celor care le-au „postat” pe pereții orașului, ci și de un alt nivel de comunicare, care trece de obișnuitele înscrisuri explicite.

Toate textele acestea se găsesc într-un cartier cu un nume prozaic, 8 Martie, aflat aproape de capătul orașului, și pot fi citite într-un areal de câteva sute de metri, semn că autorul necunoscut e localnic. Zic „autorul” pentru că nu trebuie să fii expert în grafologie ca să-ți dai seama că e același scris, și asta înseamnă ori că artistul n-are prea mulți prieteni, ori că a vrut să acționeze de unul singur.

El scrie pentru că nimeni nu îl ascultă, așa cum vedem pe peretele unui magazin de haine la mâna a doua, și se simte „prins în orașul groazei din țara rataților”, unde vede „copii de bani gata la volanul taților” și unde există „prea multă falsitate”.

Registrul în care se exprimă e aproape liric, atunci când spune că „muzica naște monștri dragi”, și de-a dreptul eliptic pentru mine, care am cugetat îndelung în fața peretelui unui magazin alimentar, unde scria că „apa s-o face în vin, dar sângele apă nu se face”.

Pe de altă parte, are opinii foarte ferme cu privire la societate: ne spune că „oamenii care au distrus țara au cravate, nu tatuaje”, iar acestora din urmă le transmite că nu pot cumpăra toate generațiile.

Ca să fugă de toate astea, scriitorul de pereți pare să se refugieze în natură, de vreme ce se simte „rege pe deal, sclav în oraș”.

Sau o dă pe „naturale”, așa cum își îndeamnă cititorii pe peretele unui fost centru de colectat sticle goale, unde a lăsat un nemuritor îndemn: „Fumează verde, ascultă raggae / pace ție!”.

De la atâta verde, s-a ales și cu „transmisii de pe nava mamă”.

Iar concluzia trasată cu spray pe zidul unui bloc dărăpănat de lângă Poștă e că „banul vorbește, întreține vise meschine”.

Mesajele artistului n-au prea fost pe placul proprietarilor, care au dat cu var peste câteva dintre ele, dar i-au cucerit pe puștii din cartier.

Am încercat să dau de cel care-a scris toate astea, dar nimeni nu pare să știe cine e: copiii din cartier sunt fanii lui și spun că ar fi mândri să-l cunoască, iar drept dovadă am identificat deja un posibil ucenic, care promovează trupa Subcarpați, cu o mână mai puțin sigură.

Cel care a dat tonul unor asemenea înscrisuri pe zidurile Petrilei a fost artistul Ion Barbu, care, într-un experiment avangardist, a realizat prima antologie imobiliară de poezie din lume, după ce, într-o noapte, a împânzit orașul cu citate din peste 70 de poeți români.

„Dacă există sintagma că poeții sunt izgoniți din cetate, am considerat necesar să îi primim aici, în Petrila. Am spus să îi primim, pentru că eu cred că orașul acesta este și orașul meu, nu este doar un oraș al autorităților locale, sau un oraș al poliției, sau al unor indivizi total imuni la cultură. Am impresia că Valea Jiului are nevoie de poezie, cu atât mai mult cu cât rezervele de cărbune sunt pe sfârșite și trebuiesc înlocuite cu ceva. Eu am considerat că poezia este filonul care ar readuce Valea Jiului pe linia de plutire”, spunea Ion Barbu după ce și-a pus poeții preferați pe zidurile Petrilei.

Pentru chestia asta, artistul s-a ales cu un avertisment de la poliție și cu oprobiul public al unui cotidian local, care n-a ezitat să-i facă „sataniști” pe cei care au scris versuri din Blaga, Nichita Stănescu ori Ileana Mălăncioiu, iar istoria literaturii s-a ales un volum de avangardă în formă pură. Inutil să mai spun că versurile n-au rezistat nici 48 de ore pe pereți, fiind rase cu bidineaua de zelul unora alergici la poezie.

Din fericire, ideea lui Ion Barbu pare să fi încolțit în cartierul cu nume atât de duios, unde un puști scrie – cât îl lasă bidineaua altora – ce simte generația lui.

Dacă sunt din propria lui simțire ori din cine știe ce piese hip-hop, sunt sigur că o să-mi spuneți voi, pentru că eu am rămas la B.U.G. Mafia și Paraziții, din care, cu dragă inimă recunosc, aș scrie câte ceva pe zidurile Petrilei.

Comenteaza

Comenteaza