În Petrila pesedistului Vasilică primărică: Bani mulţi pentru o stradă mititică

1014
de Alina PIPAN

364.470 de lei, atât a dat Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea celor 279 de metri de stradă la Petrila.

O stradă nu doar mică, ci situată limitrof. Serios supraevaluată lucrarea, cum sunt mai toate lucrările pe bani de la bugetul de stat, ca să poată câștiga fiecare cât trebuie, avem pretenția ca măcar să se reali­zeze bine, să nu mai fie nevoie de inter­venții cel puțin 5 ani de-acum înainte.
După ce la începutul anului a realizat documentațiile pentru această lucrare, luni, 19 martie, Primăria Petrila a scos la licitație lucrările de execuție, estimate la 254.748,03 lei.
La atâta bănet strada Dacilor ar trebui să arate ca o bijuterie, și să funcționeze brici, adică să nu existe porțiuni de drum în care apa să băltească, sistemul de rigole să își facă treaba cum se cuvine, să ofere protecție pietonilor etc., cu toate că aceasta prezintă în plan o complexitate ridicată din cauza faptului că este în zonă de deal, iar în profil longitudinal declivități mari. Strada se încadrează în categoria a IV-a, pe ea se poate circula doar cu 20-40 km/h.
Pentru modernizarea străzii s-a adoptat următoarea structură rutieră: 30 cm strat inferior de fundație din balast, 15 cm strat superior de fundație din piatră spartă împănată, 6 cm strat de uzură din beton asfaltic tip BA 16. Pentru trotuare s-a prevăzut următoarea structură rutieră: 4 cm îmbrăcăminte bituminoasă din BA 8, 15 cm beton de ciment, 10 cm fundație din balast.
Se vor amenaja 3 accese la proprietăți. Colectarea apelor de suprafață de pe partea carosabilă se va face prin panta profilului transversal de 2,5% iar în plan longitudinal apele pluviale se vor colecta în rigole proiectate. Pentru desfășurarea și dirijarea traficului în condiții de siguranță s-au prevăzut indicatoarele rutiere și marcaje conform normativelor în vigoare.

Comenteaza

Comenteaza