
După cum recent arătam în coloanele cotidianului nostru, Partidul Social Democrat – această veritabilă ciumă roșie a României contemporane – îi umilește într-un mod inimaginabil pe foștii angajați din industria minieră. LEGEA a consfințit ca, până la 31 decembrie 2017, toate pensiile să fie recalculate, iar acești oameni – care au trudit cel puțin 20 de ani în subteranele Văii – să primească, inclusiv retroactiv – de la 1 ianuarie 2016 – pensii mai mari, decente în raport cu munca prestată.
Pentru că nu se simt bine dacă nu dau cu țapțarapu’ prin buzunarul omului de rând, monumentele de incompetență care conduc această țară au făcut în așa fel încât, nici la această oră, pensiile să nu fie recalculate. Abia ce-au trecut de jumătatea numărului de dosare, deși termenul LEGAL s-a împlinit de vreo patru luni.
Citând cazuri de care s-a ocupat avocatul Daniel Tomescu, am arătat că pensionarii și-au luat inima-n dinți și, prin acțiuni introduse pe rolul Tribunalului Hunedoara, au obținut soluții de obligare a Casei Județene de Pensii Hunedoara, în urma cărora să li se recalculeze de îndată pensiile. Soluțiile astfel pronunțate sunt executorii, iar nepunerea lor rapidă în aplicare constituie infracțiune.
Avem așadar o situație cât se poate de clară: legea impune recalcularea pensiilor, iar pensionarii din minerit au deja câte o primă soluție favorabilă (care, în fapt, reconfirmă ceea ce spune legea). Numai că, parcă pentru a-i umili și mai tare pe acești oameni plimbându-i prin instanțe și obligându-i la noi și noi cheltuieli, Casa Județeană de Pensii Hunedoara formulează apeluri împotriva hotărârilor Tribunalului Hunedoara, apeluri care vor fi analizate la Curtea de Apel Alba Iulia. Alte drumuri, alte cheltuieli. Ăștia, până nu pică lat vreun fost miner pe la Alba, nici că se lasă!
Ne aflăm într-o situație oarecum similară celei cu taxa auto. Când a priceput că oricum litigiile sunt pierdute în instanțele de judecată, conducerea ANAF a dispus evitarea cheltuielilor inutile de judecată (căci și acelea tot din buzunarul nostru se achitau), începând returnarea taxelor către proprietari. Ignorând însă faptul că va avea astfel cheltuieli, de 1.500 de lei (în medie) pentru fiecare dosar în instanță, Casa Județeană de Pensii Hunedoara preferă să-i târască pe foștii mineri prin instanțe cât mai mult posibil. Să întârzie cât mai mult plata la nivel corect a drepturilor ce se cuvin acestor oameni după o viață de muncă!
Instituția, al cărei director executiv – membru PSD -este Cătălin Florin Olar, își dă astfel arama pe față. Pe de o parte, n-a fost în stare să recalculeze pensiile până la 31 decembrie 2017, așa cum IMPUNEA legea. Pe de altă parte, continuă să îi umilească pe părinții și bunicii noștri, plimbându-i prin instanțe. Motive suficiente, credem, pentru conducerea Casei Naționale de Pensii Publice să caute în rândul alianței de guvernare, PSD–ALDE, o persoană ceva mai dedicată protejării intereselor pensionarului de rând. Conducerea Casei Județene de Pensii Hunedoara, oameni buni, n-ar trebui să uite că se află acolo pentru a face viața pensionarilor mai ușoară, nicidecum un calvar.
Să nu plângeți, dragi pensionari umiliți, soarta pesedistului Olar de la Casa Județeană de Pensii Hunedoara. Pe modelul șefului PSD Hunedoara (Nistor, cel care, alături de deputații hunedoreni Intotero, Marica și Toma, a votat împotriva pensilor dvs.!), domnul Olar vede viața ceva mai confortabil, fiind titularul unor depozite bancare care se ridicau, potrivit celei mai recente declarații disponibile de avere, la peste 1,8 miliarde de lei vechi, peste 56.000 de euro și aproape 52.000 de dolari americani. După o viață de muncă, dvs. câți bani aveți la bancă?