Inter Petrila îşi reia antrenamentele cu un antrenor nou

879
de Loredana JUGLEA

Inter Petrila îşi reia pregătirile pentru noul sezon competiţional, astăzi, 24 iulie, de la ora 18:00 la stadionul din Lonea.

Față de alte echipe,
fotbaliștii petrileni se reunesc mai devreme, datorită meciului de Cupa României, faza I, programat de FRF la 9 august.
Câștigătoarea fazei județene Hunedoara, CS Inter Petrila, va juca primul meci miercuri, 9 august, pe Stadionul Parângul din Lonea.
Lotul petrilean se va reuni pentru startul pregătirilor sezonului 2017- 2018, de data aceasta cu modificări substanțiale în ceea ce privește conducerea tehnică a echipei.
Astfel, noul antrenor principal al echipei CS Inter Petrila va fi Adrian Câmpean, care va prelua frâiele echipei în calitate de antrenor-jucător, secondat de antrenorii Adrian Agapi și Iosif Kalai.

Stoica – director tehnic
De asemenea, o noutate pentru sportivii de la Petrila este cooptarea fostului fotbalist divizionar A Florin Stoica în calitate de director tehnic.
„Nu am renunțat la ideea de a promova și suntem mai motivați ca niciodată pentru îndeplinirea acestui obiectiv pe care sperăm să-l atingem. Acum am învățat foarte mult din greșelile sezonului trecut. Sunt o persoană optimistă și mă bucură enorm sprijinul lui Florin Stoica, o valoare tehnică inestimabilă pentru echipa noastră”, a declarat Adi Câmpean, antrenorul principal.

Obiective îndrăzneţe
Eugen Duma, președintele CS Inter Petrila, a declarat că în acest sezon dorește mult mai multă implicare din partea conducerii tehnice, atât în echipa seniorilor, cât și în cea a juniorilor A1.
„Avem obiective îndrăznețe, aș putea spune, având în vedere faptul că ne așteaptă un sezon greu, suntem conștienți de acest lucru. Anul acesta îmi doresc ca ambele echipe, seniori și juniori, să câștige campionatul. Am pus accent pe valori în conducerea tehnică a echipei și nu ne vom opri aici”, a spus Eugen Duma.
Anul acesta se anunță un sezon foarte greu în Liga a IV-a, pentru că mai multe echipe vor lupta pentru primul loc.

O retragere neașteptată
Prof. Aurel Moldovan, fostul antrenor al CS Inter Petrila, a uimit lumea fotbalistică când și-a anunțat retragerea, motivele fiind de ordin personal.
Sub conducerea lui, Inter Petrila a realizat eventul județean în sezonul trecut.
La echipă vor rămâne şi jucătorii Bogdan Matei şi Marius Mareş, doriţi iniţial de alte echipe.

Comenteaza

Comenteaza