Ion Desideriu Sîrbu (n. 28 iunie 1919, Petrila, județul Hunedoara, d. 17 septembrie 1989 Craiova) a fost un romancier, eseist și filozof român, autor de literatură de sertar. A semnat utilizând pseudonimul I.D. Sîrbu.
Studii
Născut în familia unui miner, I.D. Sîrbu a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj și, după cum declara el însuși, a fost primul student la Filozofie care provenea dintr-o colonie de mineri, cu o tradiție muncitorească foarte veche.
Activează în cadrul Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș etc.
Dacă Lucian Blaga i-a fost profesor și mentor, ulterior I. D. Sîrbu îi va deveni asistent la catedră profesorului Liviu Rusu. În 1947 devenea cel mai tânăr conferențiar universitar din țară.[necesită citare] Este însă scos din Universitate, epurat de noua orânduire, care îl consideră un filozof cu idei reacționare. Motivul real se pare că a fost refuzul unui denunț abominabil împotriva mentorului său, Lucian Blaga, care în acel moment îi conducea teza de doctorat.[necesită citare]
Epurarea sa
După câțiva ani de profesorat în învățământul liceal, a fost redactor în București, la revista Teatru iar apoi la Revista de pedagogie.
În urma unui articol critic referitor la o piesă comunistă și datorită unei presupuse colaborări cu reacționarii maghiari, în perioada Revoluției maghiare anticomuniste din Budapesta, în 1956, a fost arestat și condamnat, întâi la un an, dar apoi pedeapsa a crescut la șapte ani.
Eliberarea
După eliberarea din închisoare, lucrează câteva luni în mină, după care, din 1964, i se stabilește domiciliul obligatoriu la Craiova, unde reușește, în cele din urmă, să se angajeze la Teatrul Național din Craiova ca secretar literar. Rămâne sub supravegherea Securității locale si centrale, ofițerul de caz fiind locotenentul (pe atunci) Olimpian Ungherea, care, printr-o ironie a sorții, va deveni la rândul său scriitor după demisia din Securitate [1].
Publică, după o lungă perioadă de interdicție, piese de teatru, povestiri și două romane pentru copii, cu ecou de critică extrem de redus. Dupa 1989 cărțile sale au provocat o adevărată emoție în rândul intelectualilor români și au constituit exemple de literatură de sertar. Un rol semnificativ în promovarea operei sale l-a avut soția sa, Elisabeta Sîrbu, modelul personajului Limpi din romanul Adio Europa.
Victor Petrini, personajul principal al romanului lui Marin Preda Cel mai iubit dintre pământeni, pare a fi modelat în parte după I.D. Sîrbu.[2]
A murit la 17 septembrie 1989 în urma unui cancer al esofagului.
In memoriam
La 27 august 2009, lui Ion Dezideriu Sîrbu i s-a conferit, post-mortem, titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani”, pentru întreaga activitate culturală (H.C.L.Nr.210).[3]
La Petrila există o școală care îi poartă numele,[4] iar la Petroșani un teatru[5].
Opera antumă
Teatru
- La o piatră de hotar (1967),
- Frunze care ard (1968),
- Arca bunei speranțe (1970),
- Întoarcerea tatălui risipitor (1972),
- Sâmbăta amăgirilor (1972),
- A doua față a medaliei (1973),
- Teatru (1976).
Povestiri
- Șoarecele B. și alte povestiri
- Povestiri Petrilene
Opere publicate postum
- Jurnalul unui jurnalist fără jurnal
- Adio, Europa!
Romane
- Capodopera sa, romanul Adio, Europa!, un roman alegoric în stilul romanului Maestrul și Margareta al lui Mihail Bulgakov
- De ce plânge mama? (1973), roman pentru copii
- Dansul ursului, roman pentru copii și bătrâni
- Lupul și catedrala, roman distopic
