LA EI SE POATE! LA NOI NI SE CERE RABDARE

235
Photo: Bethlendi Tamas

10.000 de noi locuri de muncă au fost create anul trecut în județul Cluj, multe dintre acestea fiind în domenii bine plătite, precum domeniul IT. Unul dintre meritele acestei creșteri îl are și administrația locală care, pe de-o parte, a oferit multiple facilități companiilor care au investit în județ și, pe de altă parte, a atras fonduri europene pentru dezvoltarea orașelor, în special Cluj-Napoca.
Așa trebuie să procedeze toate autoritățile locale din România, pentru că numai prin atragerea de noi investitori și crearea de noi locuri de muncă poți crește veniturile la bugetul local în mod sustenabil.

Din păcate, multe primării din România, și ne uităm în special la cele păstorite de PSD și ALDE, știu doar să mărească salariile primarilor și ale angajaților din administrație, după care vin cu mâna întinsă la Guvern pentru împrumuturi și ajutoare.

Statistica: numărul angajaților din Cluj crește cu 10.000 într-un an, cât Huedinul

Numărul angajaților din județul Cluj a crescut cu aproape zece mii într-un an, conform unei evidențe a Direcției Regionale de Statistică – numărul e echivalentul orașului Huedin.

E vorba mai exact de 9.726 persoane nou-angajate anul trecut, ceea ce ridică numărul total al angajaților din județ la aproape 240.000.

Spre comparație numărul șomerilor înregistrați era la sfârșitul anului de 7.500 persoane, aproximativ la fel ca la sfârșitul anului 2016.

Actual de Cluj

Comenteaza

Comenteaza