La Festivalul Internaţional al Ansamblurilor de Dans Popular / „Junii Petrileni” – cu toate garniturile

172
de Corneliu BRAN

Ediţia a VI-a a Festivalului Internaţional al Ansamblurilor de Dans Popular „Sanda Ionel Marcu”, va avea loc anul acesta la Grădinari în judeţul Caraş-Severin, în perioada 5-6 octombrie, sub auspiciile „Centenarului Marii Uniri”. 

Luna trecută, pe adresa Junilor Petrileni a venit o invitaţie din partea primarului localităţii Grădinari, Ovidiu Firca, şi a directorului festivalului, Anca Codruţ. Aceştia subliniau faptul că programul pe scenă pentru fiecare ansamblu va fi de 15 minute, iar pentru participanţii care vin de la peste 100 de km, cum ar fi şi cazul „junilor” din Petrila, se asigură cazare şi masă.
La eveniment sunt aşteptate 12 ansambluri de tradiţie din toate regiunile ţării, precum şi trei din străinătate, caracterul internaţional al evenimentului fiind evident.
„Suntem onoraţi să participăm la acest festival, ducând faima tradiţiilor populare petrilene la un eveniment de înaltă ţinută, care va fi şi televizat de posturi de profil. Vom merge tot ansamblu, şi cei mari şi cei mici, cu dansatori, fluieraşi, instrumentişti… Practic, cu tot ce avem. Eu sper să facem un program reuşit şi să fim apreciaţi, aşa cum mereu am fost apreciaţi pe unde am umblat prin ţară sau străinătate. În repertoriul nostru vor fi dansuri tradiţionale româneşti din zona Petrilei, mergem acolo cu jienele, melodii foarte vechi care au aproape 200 de ani vechime, dacă nu şi mai bine că totul se pierde în urmă în negura timpului şi e greu de apreciat exact. Sunt cântece care se aud şi se joacă la nedei, la nunţi, la sărbători, de câte ori e nevoie”, a declarat pentru ZVJ Constantin Cigmăian, şeful ansamblului folcloric „Junii Petrileni”.

Comenteaza

Comenteaza