LA PETRILA, O DATĂ PE LUNĂ, ESTE ”ZIUA VERDE”

37

Un proiect de hotărâre inițiat de primarul orașului Petrila, Vasile Jurca la solicitarea Comitetului Eco al Școlii Gimnaziale ”I.D. Sîrbu” din localitate și aprobat în Consiliul Local al orașului Petrila prin HCL nr. 153/2019, instituie în această localitate ”Ziua Verde”.

Aceasta urmează a fi marcată, în fiecare ultimă zi de duminică a fiecărei luni când, în intervalul orar 8:00 – 21:00, circulația auto pe strada Republicii, între intersecția cu strada Tudor Vladimirescu și intersecția cu strada Dacilor, va fi restricționată, circulația autovehiculelor fiind deviata conform traseelor stabilite de Poliția orașului Petrila, Biroul rutier.

Potrivit aceleiași decizii, zona centrală a orașului Petrila va fi destinată exclusiv circulației pietonale și circulației bicicletelor, precum și pentru organizarea unor evenimente sportive și/sau cultural-educative.

În această lună „Ziua Verde” la Petrila va fi marcată duminică, 24 noiembrie 2019. Pe parcursul acestei zile, între orele 8:00 – 21:00, circulația autovehiculelor va fi restricționată în zona centrală a orașului, conform HCL. De asemenea, comercianții care pot oferi copiilor produse specifice sunt invitați să subscrie acestui proiect, prin montarea de tonete sau terase mobile în această zonă.

Tiberiu Vințan

Comenteaza

Comenteaza