DISTRIBUIȚI
de Corneliu BRAN
Consiliul Local Petrila, la propunerea primarului Ilie Păducel, a aprobat în 2008, înfiinţarea „Târgului Specializat de Animale Petrila”. Între timp, lucrurile au luat altă turnură.
La vremea respectivă se motiva faptul că oraşul are localităţi aparţinătoare, unde există numeroşi crescători de animale, şi, prin urmare, trebuie să aibă, de două ori pe an, un târg de animale, cum există şi în alte zone din judeţ, de exemplu la Haţeg.
Timp de şase ani, la 23 aprilie (de Sfântul Gheorghe) şi la 1 septembrie au fost organizate aceste târguri. Impactul a fost discutabil, absenteismul crescătorilor de vite evident.
„În ultima perioadă am avut mai multe întâlniri cu şefii de strungă care adminis­trează păşunile noastre alpine. În legătură cu acest târg, dumnealor mi-au solicitat să schimbăm datele de organizare a acestui târg, care altfel e bine­venit, dar în altă perioadă decât prima zi de septembrie sau 23 aprilie. Au motivat că în aprilie sunt ani când, din cauza vremii, crescătorii de oi au animalele la păşunat prin ţară, abia după aceea le aduc în strungile noastre. Astfel că după ce m-am consultat şi cu ei, am stabilit că data organizării acestui târg să fie una pe an, de fiecare dată pe 29 august. Rămâne ca acest lucru să fie votat şi de consilierii locali la viitoarea şedinţă”, ne-a declarat primarul Ilie Păducel.

Comenteaza

Comenteaza