
Orice alergător care a avut peste 18 ani a putut lua parte la cea de-a treia ediție a competiției Red Bull Outrun the Lift 2019, care a avut loc în Parâng, sâmbătă, 16 noiembrie. Însă, numai cei mai bine antrenați au avut șanse reale ca să bată în viteză telescaunul și să scoată sub 25 de minute, astfel încât să iasă învingători. Misiunea a fost grea, dar nu imposibilă.
Diferență de nivel – 615 m
Cinci sportivi din cele două ediții precedente au reușit să culeagă laurii și să treacă linia de sosire. La ediția din acest an trei concurenți au bătut liftul: Gyorgy Szabolcs, Viorel Pălici și Gabriel Bularda.
Omul care a avut ideea competiției unice din Parâng știe cel mai bine cum să te pregătești cu brio pentru această alergare relativ scurtă, dar foarte intensă.
Pentru Toma Coconea, ascensiunea de la cota 1.070m la 1.685m este în drumul lui spre casă și unul dintre locurile în care își face, în mod obișnuit, antrenamentul, fie că vrea să se păstreze, pur și simplu, în formă.
Aflată la cea de-a treia ediție, „Red Bull Outrun the Lift” este provocarea montană lansată de Toma Coconea – dublu vicecampion al celei mai dificile competiții de aventură montană din lume, Red Bull X-Alps. Sportivii participanți și-au depășit limitele și au înfruntat ascensiunea telescaunului stațiunii Parâng de la cota 1.070 la 1.685.
Este o competiție explozivă, pentru că întrecerea telescaunului se face pe o suprafață foarte abruptă, cu o diferență de nivel de 615m.
„Eu sunt salvamontist în Munții Parâng, iar ideea competiției a plecat de la o nebunie personală, un pariu pe care echipa de salvamontiști îl făcea cu turiștii: dacă eu pot sau nu să întrec telescaunul. Mă ambiționam de fiecare dată pentru că totul era distractiv, la limită și contratimp. Mă bucur să văd cum spiritul acesta de aventură s-a conturat într-o competiție așa de palpitantă, cu foarte mulți spectatori care, din telescaune, îi impulsionează pe alergători. La finiș, cu toții sunt învingători!”, povestește Tomi Coconea.
Încurajări de la primarul Iacob-Ridzi
La startul competiției a fost prezent pentru a-i încuraja pe cei prezenți și primarul Petroșaniului Tiberiu Iacob Ridzi.
„Run the Lift – ediția a III-a. Provocarea – și din acest an – a sportivului Tomi Coconea a adunat o mulțime de oameni, iubitori ai muntelui și a mișcării în aer liber care s-au luat la întrecere cu telescaunul. Îl felicit pe Tomi pentru această inițiativă, care, fără nicio îndoială, va continua să promoveze și să aducă Petroșaniul și munții Parâng pe harta principalelor stațiuni din Europa și nu numai. Îl asigur că ori de câte ori va fi nevoie va avea un sprijin concret din partea mea și a administrației locale pentru astfel de evenimente”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
„Pe mine m-a bătut telescaunul”
Printre cei prezenți a fost și atletul Codrea Silip din Petroșani. „M-am clasat pe locul 9 în clasamentul general cu timpul de 28 min și 7 sec. Deci, m-a bătut telescaunul cu 3 min și 7 sec. Doar 3 băieți au reușit să bată azi telescaunul”, a spus Codrea Silip.
La feminin, Crina Buzgan s-a clasat pe locul al treilea.