DISTRIBUIȚI
de Corneliu BRAN
Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de Consiliu Local Petrila, convocată pentru prima zi a acestei săptămâni de primarul Vasile Jurca, s-au aflat două proiecte importante pentru infrastructura localităţii şi pentru dezvoltarea economică a localităţii. Un al treilea proiect, suplimentar, a avut ca obiect ziua de 8 Martie.
Primul proiect 
a vizat aprobarea indicatorilor tehnico-economici la celebra de acum hală industrială. Asupra acestuia vom reveni în ediţia de mâine.
Proiectul 2, care a fost votat, a vizat aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectele legate de oraş în anul 2017.
„S-a modificat TVA-ul şi acum avem posibilitatea, dacă ne mişcăm repede, să depunem cerere de finanţare pentru aceste proiecte la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Există şanse mari să primim o finanţare frumuşică raportat la ce avem nevoie”, a declarat luni, pentru ZVJ, primarul Vasile Jurca.
Patru proiecte plus unu
După cum ne-a spus primarul Jurca, patru sunt proiectele mari pentru oraş, la care administraţia speră să primească finanţare de la guvern, prin PNDL: construcţia a două grădiniţe (circa 20-25 de miliarde lei vechi), asfaltare şi modernizare străzi, parcări şi alei (circa 50 miliarde lei vechi), asfaltarea străzilor secundare Prundului, Minerilor şi Parâng (circa 20 de miliarde lei vechi). La acestea patru se mai adaugă un al cincilea, proiectul cu hala.
Cadou de 8 Martie 
În fine, un al treilea punct, introdus suplimentar şi votat, vizează un răsfăţ al colegilor bărbaţi din administraţia publică locală faţă de femeile ce lucrează în primărie şi în instituţiile adiacente acesteia, şi faţă de asistentele personale înregistrate pe raza localităţii. Un răsfăţ care va lua de la buget o sumă destul de consistentă, circa 48.000 lei, pentru organizarea unei mese festive şi a unui program artistic de 8 Martie, plus câte o floare fiecărei doamne şi domnişoare din cele 370 de femei ce lucrează în aparatul primăriei şi consiliului local, inclusiv doamnele de la SPLAS şi asistentele personale ale persoanelor cu handicap.
„Este suma maximă aprobată, dar ea va fi mai mică deoarece în fiecare an se întâmplă aşa, nu toată lumea poate participa, şi atunci numărul persoanelor scade. Locaţia încă nu o ştim, aşteptăm oferte din partea celor care conduc locaţii publice în oraş, şi oferta cea mai convenabilă va fi luată în seamă. Dar localul ales va fi din oraşul Petrila”, a menţionat primarul Vasile Jurca în legătură cu acest proiect.
logo

Comenteaza

Comenteaza