Made în Valea Jiului

274
Şcoala Gimnazială „I.D. Sîrbu” Petrila participă şi anul acesta la Proiectul European „Mănâncă responsabil!”, la care participă 9 state europene: Bulgaria, Republica Cehia, Croaţia, Letonia, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia. 
La nivelul şcolii proiectul a fost primit cu bucurie de elevi, urmând paşii unor poveşti interesante, cu un personaj care a trăit pe aceste ţinuturi, Petrilă Hector, care i-a provocat la căutări, soluţii, precum şi la stabilirea unui plan bun. Elevii şi-au ales câte un rol în Comitetul-eco şi au pornit la treabă. Au confecţionat afişe, pliante, fluturaşi cu informaţii despre alimentaţia responsabilă.
Vrând să facă cunoscut în oraş rolul alimentaţiei responsabile au creat şi un eco-cod: Salvarea planetei este şi în farfuria ta! Deoarece vor să mănânce responsabil (fără a consuma multă energie, aducând hrană de la mii de kilometri, din moment ce noi, aici în Valea Jiului avem alimente valoroase) au desfăşurat activitatea „Made in Valea Jiului”.
Acţiunea a avut loc la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” vineri, 25 noiembrie 2016, loc unde elevii alături de părinţi au desfăşurat un program artistic şi au realizat expoziţii (standuri) cu produse specifice zonei, mai precis din cămara mamei sau a bunicii, made în Valea Jiului (siropuri, compoturi, murături, dulceţuri, brânzeturi, fructe, legume, ouă, lapte, brânză, plante medicinale culese de pe dealurile din Petrila, legume, fructe proaspete şi uscate etc.).  Aceste produse au participat la târgul din holul Casei de Cultură, loc unde s-au aflat afişe, reclame cu produsele tradiţionale, care au putut fi degustate şi comercializate fie prin schimb de produse (troc) sau contra cost.
Ce înseamnă să mâncăm responsabil? „CONSUM DE HRANĂ SĂNĂTOASĂ, CARE NU PUNE ÎN PERICOL SUSTENABILITATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR.” (CCDG)
Cu acest prilej am serbat Ziua României prin respectul pentru tradiţiile şi obiceiurile culinare strămoşeşti.
Coordonator proiect,
Prof. Liliana GHEBAN 

Comenteaza

Comenteaza