Mai mute clădiri de la Mina Petrila, / Între securea demolării şi salvarea lor

286

În ediţia de ieri v-am informat că miercuri a avut loc, pentru prima dată în istoria consiliului local petrilean, o şedinţă la Mina Petrila. Motivul l-a consti­tuit dorinţa membrilor executivului şi legislativului petrilean de a fi informaţi cât mai corect de către conduce­rea minei şi a SNÎMVJ de situaţia clădirilor ce ar urma să fie demolate după închiderea exploatării, preconizată la final de 2015.

O problemă deloc simplă
După cum se ştie încă de acum un an şi jumătate, administraţia publică locală, în frunte cu primarul Ilie Păducel, do­reşte să salveze de la demolare câteva clădiri, care ar urma să revină, în mod gratuit, patrimoniului localităţii, scopul final fiind ca acestea să fie repuse în circuitul economic, social, turistic, cultural şi sportiv al oraşului Petrila, prin atra­ge­rea de investitori interesaţi în acest sens.
Ca aceste clădiri să revină, gratuit, primăriei şi ca să nu se piardă nici finanţarea de la UE legată de programul de demolare şi ecologizare a perimetrului, bani serioşi şi care nu ar putea fi suportaţi niciodată de la bugetul local sau al ţării, înainte trebuie puşi la punct nişte paşi, care ţin inclusiv de chestiunile tehnice legate de patrimoniul clădirilor, de gradul lor de uzură, de suprafeţe, de ministere şi aşa mai departe. Tocmai de aceea, această şedinţă a avut menirea să descâlcească multe dintre iţele problemei, deloc uşoară. Cum era firesc, încă nu s-au risipit toţi norii problemelor care întunecă acest plan al celor care conduc administraţia oraşului. Mai multe întâlniri de acest fel, şi pe la ministerele Finanţelor şi Economiei, precum şi punerea pe hârtie a tot ce se vrea, inclusiv conceperea de către SNÎMVJ a unor proiecte care să devină hotărâri de guvern şi care să fie emise, după ce ministerele şi premierul Victor Ponta îşi vor da acceptul, vor face ca până la jumătatea acestui an să fie pregătit dosarul care să ajungă apoi rapid pe masa de lucru a UE. Care, se ştie, nu prea dă verdictele repede. Abia după circa şase-şapte luni se va şti exact care este răspunsul UE şi dacă se poate rezolva această chestiune sau nu.
Redăm câteva din cele mai importante declaraţii făcute de ing. Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ, de dr. ing. Constantin Jujan, directorul minei Petrila, de primarul Ilie Păducel, de viceprimarul Vasilică Jurca, de câţiva consilieri locali şi de Bujor Bogdan, fost director al minei Petrila. Deoarece e un subiect important pentru oraşul Petrila, am împărţit acest material în două părţi, tocmai ca toată lumea să-şi facă bine o părere. Aşteptăm reacţii şi din partea cetăţenilor localităţii. În fond, ei sunt cei care contează şi care pot decide ce se întâmplă cu comunitatea lor. Doar prin discuţii publice şi transparenţă un asemenea proiect poate ieşi bine.

Explicaţiile clare ale directorului general Anghel
După vizionarea imaginilor clădirilor minei Petrila, intervenţia directorului general Aurel Anghel a fost clară şi detaliată, mai ales în privinţa paşilor care sunt de făcut, dar şi asumarea responsabilităţii faţă de acest megaproiect gândit de conducerea oraşului, deocamdată doar la stadiul de intenţii, pe hârtie nimic nu e încă concretizat.
„În discuţiile pe care le-am avut cu consi­liul de administraţie chiar săptămâna trecută, membrii acestuia m-au însărcinat să port această discuţie cu dumnea-voastră pentru a lua nişte decizii legate de acest aspect. Nu putem zice azi că mâine facem muzeu şi vrem să păstrăm nişte clădiri pentru a le da comunităţii locale, iar mâine să ne schimbăm şi să vrem altceva, pentru că timpul rămas până la închiderea minei este extrem de scurt. Eu aş merge mai departe şi v-aş expune paşii care trebuie urmaţi pentru ca lucrurile să iasă bine. În primul rând, trebuie să ne gândim ce vrem legat de aceste clădiri, fireşte ca să le găsim altă destinaţie. Al doilea pas pe care trebuie să-l facem noi, şi aici mă refer la SNÎMVJ şi Primăria Petrila, este să evaluăm aceste clădiri. După cum aţi văzut şi din prezentarea video făcută de dl. director Jujan, aceste clădiri sunt diferite, unele sunt mai mici, altele sunt mai mari, altele sunt mai bune, altele sunt într-o stare de degradare mai mare, unele sunt construite mai recent, altele sunt mai vechi. Ele sunt expuse în materialul video, dar fiecare clădire în parte trebuie analizată şi, eventual, trebuie văzut ce înseamnă consolidarea lor, reabili­tarea lor şi cum putem să le redăm comunităţii, ştiind exact ce dorim să facem cu clădirea respectivă, mai bine zis pentru ce activitate s-ar preta ea. Dacă costurile păstrării unei clădiri sunt mai mari decât a face o construcţie nouă, atunci n-are sens să luăm clădirea, poate şi aproape dărâmată – care a fost folosită în industrie aproape 30 de ani – şi să-i găsim o destinaţie pe care nici n-o avem în momentul de faţă… Eu zic că trebuie făcută o analiză foarte atentă a clădirilor prezentate, hotărând apoi cu ce clădiri mergem mai departe şi de acolo încolo, atenţie, există următorii paşi. Noi, SNÎMVJ, în urma discuţiilor cu dumneavoastră, facem o adresă către ministerul de resort, după care dânşii sunt obligaţi să facă o notificare la Uniunea Europeană, deoarece noi avem un acord cu UE, prin care se alocă nişte bani prevăzuţi pentru demolarea şi eco-lo­gizarea acestor clădiri. Nu vă pot ascunde faptul că, cu siguranţă, răspunsul va fi pozitiv, pentru că, dacă cineva vrea să păstreze să zicem cinci clădiri, UE ce face…? Taie din banii alocaţi demolărilor şi ecologizării terenurilor. Şi aici revin şi vă spun că una dintre întrebările frecvente în această perioadă a fost dacă acei bani pot fi eventual convertiţi spre consolidări de clădiri… Ei bine, din păcate răspunsul este nu. Am primit acest răspuns de la toate ministerele unde am solicitat lămuriri, inclusiv de la Finanţe. Motivul este acela că sunt bani publici europeni, care nu pot fi folosiţi pe programul aprobat de UE pentru eco-logizări, ei putând fi folosiţi, strict, doar pentru demolări de clădiri şi ecologizări de terenuri, care ar urma să ajungă la starea iniţială. Pentru consolidări de clădiri ar fi vorba de alţi bani, separaţi, care ar trebui să fie alocaţi apoi de primărie sau prin alte programe. De aceea, trebuie văzut cum arată clădirea şi ce s-ar putea face în ea. O clădire mai bună, care nu necesită mulţi bani de reparaţii şi care poate fi utilă, şi sunt câteva, trebuie salvată, dar o clădire care necesită investiţii serioase, cred că trebuie lăsată spre demolare (…). În momentul în care am făcut demersurile către UE şi cei de-acolo au stabilit ce va fi demolat şi ce nu – prin hotărâre de guvern vor trebui transferate clădirile salvate de la Departamentul de Energie şi Finanţe către comunitate – şi vor aloca banii pentru ce a mai rămas, noi nu vom mai putea interveni. Adică, nu vom mai putea demola clădirea pe care doream s-o salvăm, dar, între timp, ne-am răzgândit. Deci, mare atenţie! Cu ele rămânem, răzgândirea nu mai poate fi făcută (…). Dumneavoastră veţi decide ce clădiri salvaţi şi utilitatea lor. Am văzut că, în timp ce vizionam proiecţia imaginilor cu clădirile minei, dl. primar le găsea la unele destinaţia. Sunt convins că,  în cât mai scurt timp, trebuie luată o decizie clară, deoarece timpul e scurt, iar răspunsul UE nu vine repede. Răspund şi la întrebarea d-lui consilier Cornel Preda… Ca să revină gratuit aceste clădiri primăriei, se poate face prin transfer tot printr-o hotărâre de guvern. De aceea am spus că toate clădirile trebuie evaluate tehnic şi văzută starea lor, degradarea şi aşa mai departe, ele nu se pot transfera oricum”.

Soluţia lui Bogdan: un complex variat şi… productiv
„În urmă cu un an şi ceva, când s-a des­chis subiectul, cred că s-a pornit pe o cale uşor greşită şi s-a pus accentul mai mult pe un muzeu al mineritului. După părerea mea, nu aceasta trebuia să fie abordarea principală, pentru că, în primul rând, muzeul presupune nişte cheltuieli foarte mari la un public totuşi restrâns. Din toată incinta asta se pot face mult mai multe lucruri decât un muzeu. Dacă vor rămâne mai multe clădiri, cu siguranţă va fi şi un muzeu, de exemplu în aripa aceasta, până la topografie, o suprafaţă cu mult mai mare decât cea a muzeului din Petroşani. Dar punctul de unde se porneşte cred că ar trebui să cuprindă cuvântul complex, mă gândesc la un complex sportiv-cultural-administrativ-economic-turistic şi de producţie, pentru că, realmente, se poate face orice în aceste spaţii (…)”, le-a spus celor prezenţi Bujor Bogdan.

O întrebare interesantă
După intervenţia domnului Bogdan, consilierul local Cornel Preda a deschis un nou punct de discuţie, printr-o întrebare adresată directorului general Anghel: „Am înţeles că producţia de cărbune a Minei Petrila este în momentul de faţă la nivelul anului 2010. Ca atare, nu s-ar putea cere prelungirea activităţii minei pentru un an de zile?”.
Ce a răspuns directorul general Anghel, ce propuneri au venit pentru SNÎMVJ din partea viceprimarului Vasilică Jurca şi ce concluzii a tras primarul Ilie Păducel, într-o ediţie viitoare a ziarului nostru. (Va urma)

Comenteaza

Comenteaza