DISTRIBUIȚI

Complexul Energetic Hunedoara si-a cumpãrat propriul cãrbune, pentru cã o ambiguitate a Legii Minelor nu a oferit cadru legal pentru investitii. Asa a ajuns o societate privatã sã facã ce ar fi putut face societãtile miniere, iar mai apoi CEH.

“În perioada noiembrie 2012- 17 octombrie 2016 între societatea Complexul Energetic Hunedoara SA si SC LCC Compania Cãrbunelui Resita au fost derulate relatii contractuale având ca obiect achizitia de cãrbune energetic. În baza acestor contracte, CEH a achizitionat cantitatea de 134,2 mii tone cãrbune energetic în valoare de 29,82 milioane lei. În perioada noiembrie 2012-17 octombrie 2016, între Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA si LCS Terra Coal SRL Zorlentu Mare nu au existat relatii contractuale. Relatia CEH SA cu aceastã societate o constituie o cesiune de creantã a LCC Compania Cãrbunelui”, aratã un rãspuns al CEH.

Un contract care a debutat ca fiind unul transparent si avantajos pentru Compania Nationalã a Huilei a devenit unul extrem de dubios. Contractul dintre defuncta CNH si LCC Compania Cãrbunelui Resita a fost mereu pus sub semnul întrebãrii. LCC Compania Cãrbunelui Resita a intrat pe piata din Valea Jiului în anul 2008, iar contractul are o valabilitate de 10 ani, adicã fix pânã anul viitor. Mai mult, la acea vreme, CNH primea bani de la societaea privatã pentru concesionarea iazurilor de la Preparatia Coroiesti. Între timp, CEH a ajuns sã îsi cumpere propriul cãrbune, pe care cei de la LCC Compania Cãrbunelui îl proceseazã în urma procesului de preparare a slamului de la Coroiesti.

Anul de gratie 2007

Contractul dintre Compania Nationalã a Huilei si LCC Compania Cãrbunelui Resita a fost semnat în anul 2007, atunci când statul a fortat, indirect, acest lucru. Statul si-a îngropat cu bunã stiintã companiile, dar si resursele. Intrarea României în Uniunea Europeanã a adus o serie de obligatii care au îngreunat activitatea companiilor. Fãrã niciun ajutor de la stat, dar nici fãrã cadru legal, companiile statului au fost îngropate, iar odatã cu ele si resursele financiare, dar si naturale.

“Legislatia în domeniul protectiei mediului si a sigurantei barajelor a devenit tot mai restrictivã si ne-am trezit în anul de gratie 2007 când nu am mai primit aviz de functionare si ne-a fost interzis sã mai functionãm pe aceste iazuri. Conducerea de la vremea respectivã a luat hotãrârea ca sã se întocmeascã un studiu de fezabilitate unde a fost calculatã suma necesarã pentru refacerea acestor iazuri cu punerea lor în sigurantã, cu instalatii, cu luminã, etc. La vremea respectivã, investitia care trebuia fãcutã era extraordinar de mare. Studiind Legea Minelor, la art. 3 scrie clar cã România încurajeazã toate operatiunile de recuperare a slamului, dar nici pânã în ziua de astãzi, de 10 ani de zile, nu am aflat cum încurajeazã statul român, dar fãrã sã dea posibilitatea de a scuti de niste taxe, ca sã putem strânge acesti bãnuti, sã refacem aceste iazuri. S-a venit cu ideea sã golim slamul pentru a crea capacitãti noi si cineva sã fie interesat sã îl valorifice. Pânã în 2007 la noi functiona statia de epurare. Dãdeam o fractie pe care statia nu o putea prelua si fãceam un fel de turtã pe care o vindeam fabricilor de cãrãmizi. Costurile de presare si transport au devenit foarte mari, curentul s-a scumpit, transportul pe calea feratã s-a scumpit si nu a mai fost nimeni interesat sã mai facã cãrãmidã în România si nici ceramicã si ne-am trezit cu acest slam în curte fãrã sã îl mai putem valorifica sau stoca”, spun cei de la Complexul Energetic Hunedoara.

Legea Minelor spune cã “Prezenta lege reglementeazã desfãsurarea activitãtilor miniere în România, stimulând valorificarea resurselor minerale, proprietate publicã a statului. Legea asigurã maximã transparentã activitãtilor miniere si concurentã loialã, fãrã discriminare între formele de proprietate, originea capitalului si nationalitatea operatorilor. Investitiile în domeniul minier sunt încurajate prin facilitãti de ordin fiscal si administrativ, fiind libere de orice constrângeri în ceea ce priveste recuperarea investitiilor si utilizarea profitului realizat”. Numai cã Legea nu mai prevede si cadrul legal si financiar pentru recuperarea slamului. Astfel, CNH a ajuns în situatia de a-si pierde autorizatia pentru Preparatia Coroiesti. Atunci a fost momentul când s-a încheiat contractul cu LCC Compania Cãrbunelui Resita.

“Atunci s-a luat decizia sã scoatem la licitatie un contract de concesiune, în anul 2008, în care singura doleantã a noastrã era ca nivelul din aceste iazuri sã scadã si firma putea face ce vroia cu acest slam dacã considera cã are un beneficiu energetic. La acea licitatie s-au prezentat douã firme. O firmã din Belgia si o firmã româneascã. Singura care nu a depus niciun fel de pretentii a fost aceastã firmã româneascã, LCC, iar cealaltã firmã a depus tot felul de cerinte pe care nu le puteam onora. În acest contract s-a cãzut de acord ca într-o perioadã de 10 ani sã se creeze un spatiu suplimentar în aceste iazuri ca noi sã ne putem continua activitatea de depozitare. Indiferent cã era acest contract sau nu, noi trebuia sã mãrim capacitatea de depozitare. Nu s-au mai primit avizele si atunci am scos contractul la licitatie”,  mai spun cei de la CEH.

Cei care s-au ocupat de contract spun cã LCC a investit, la momentul anului 2008, circa douã milioane de euro în utilaje. Tot atunci, au descoperit cã se poate separa fractia de cãrbune. “Firma care a venit avea ceva experientã în ceea ce priveste exploatarea, dar nu în ceea ce priveste prepararea. Au prospectat o piatã din întreaga lume, în ceea ce priveste prepaparea acestui slam. De ani de zile s-a încercat sã se despartã molecula de argilã de molecula de cãrbune si e foarte greu sã recuperezi aceastã fractie cãrbunoasã din acest slam. Dânsii (LCC) au adus o instalatie, cu cheltuialã destul de mare, de capacitate mare si la vremea respective ne-am pus problema cã ce bine ar fi fost sã avem si noi niste bani pentru cã atunci am fi putut sã dãm cãrbune mai de calitate. Era o tehnologie unicã în România, la acel moment, dar si la ei au început greutãtile. si-au dat seama cã slamul acesta este foarte divers, nu are o compozitie uniformã, si instalatia trebuia sã rãspundã la niste provocãri prea mari si, totusi, în aceste conditii, în primii ani, au reusit sã producã ceva cãrbune pe care l-au vândut Termocentralei Mintia. Acest cãrbune pe care îl obtineau era de o concentratie calorificã de mult mai bunã decât al nostru. Fiind mãruntit ajutã foarte mult la arderea din arzãtoare. Ideea pe care o au multi cã acest cãrbune stricã instalatiile de la Mintia este o mare porcãrie. Din contrã, acest cãrbune e gata spãlat si îmbunãtea calitatea cãrbunelui nostru. Interesul a fost comun. Preparatia nu putea obtine autorizatie de mediu dacã nu se încheia acest contract. Nu avea posibilitatea sã depoziteze acest slam, pe care ei ni l-au preluat timp de 10 ani de zile. Din punct de vedere al protectiei mediului era singura iesire ca noi sã functionãm”, mai spun responsabilii cu proiectul de pe partea de mediu. 20% din cantitatea de slam îl reprezintã cãrbunele.

1-1-2

Plus beneficiu

Contractul de la acel moment, aducea un plus de beneficiu Companiei Nationale a Huilei. Societatea primea bani de la LCC pentru concesiunea iazurilor de la Preparatia Coroiesti, si în plus societatea efectua lucrãrile pentru care CNH nu mai avea autorizatie.

“Pretul concesiunii (redeventei) este de 4,65 lei/mp, fãrã TVA de produs residual minier excavat sI 6,20 lei/tonã, fãrã TVA, pentru sistul cãrbunos filtrat provenit din activitatea curentã de preparare  (…). Pretul concesiunii se actualizeazã anual cu indicele de inflatie pentru servicii comunicat de Comisia Nationalã pentru Statisticã”, aratã contractul încheiat între CNH si LCC Compania Cãrbunelui Resita în data de 15.08.2007.  În cadrul contractului a fost concesionat iazul nr. 1 A, iazul nr. 1 B, iazul nr. 2, platforma betonatã în suprafatã de 1800 mp, douã incinte pentru stocarea temporarã a produselor în suprafatã de 7000 mp, respectiv 5000 mp, douã silozuri cu 500 de tone fiecare si o clãdire degradatã P+1, în suprafatã ocupatã de 1500 mp.

Pentru toate acestea, CNH a primit taxa aferentã concesiunii. Primul iaz din Valea Jiului a fost construit în urmã cu 53 de ani.

CEH si datoriile cãtre LCC

Complexul Energetic Hunedoara are datorii cãtre LCC Compania Cãrbunelui, însã si viceversa e valabilã. LCC avea de recuperat de la CEH, în luna august a anului trecut suma de 113,707,621.03 lei. La acel moment, CEH se afla în insolventã, iar administratorul judiciar de la acea vreme a admis creante doar în valoare de 2,799,991.04 lei, iar administratorul judiciar a motivat “conform evidentei contabile si a lipsei unui titlu care sã sustinã diferenta de creantã”. Numai cã în joc intrã si LCS Terra Coal. Potrivit CEH, suma de 513,290.67 lei pe care o solicitã societatea reprezintã “cesiune de creantã provenitã din datoria pe care a avut-o SE Deva cãtre LCC Compania Cãrbunelui Resita pentru furnizare de cãrbune energetic”.

Contract sub semnul întrebãrii

Contractul dintre LCC si CEH a intrat în atentia fostului administrator judiciar al Complexului Energetic Hunedoara.  “Existã mari suspiciuni cu privire la contractele 1973/12.12.2008 si C2888 din 29.01.2014 semnat de CEH cu LCC COMPANIA CÃRBUNELUI SRL RESITA (pret si calitate cãrbune), suspiciuni confirmate de rapoartele corpului de control al directorului general. În luna februarie 2015, în cadrul SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA/Sucursala Electrocentrale Deva se aflau în derulare douã contracte de vânzare-cumpãrare cãrbune energetic încheiate cu SC LCC COMPANIA CÃRBUNELUI SRL: Contractul nr. 21973/12.12.2008; contractul nr. C2888/29.01.2014. La contractul nr. 21973/12.12.2008 s-au încheiat un numãr de 12 acte aditionale, ultimul act aditional fiind înregistrat la data de 30.12.2014, cu nr. C 4701 si a fost semnat din partea SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA. Conform ultimului act aditional, contractul de vânzare-cumpãrare cãrbune energetic nr. 21973/12.12.2008 s-a prelungit pânã în data de 31.12.2017”, aratã administratorul judiciar. Problemele nu s-au oprit aici. Au fost încheiate multe acte aditionale care ridicã semne de întrebare. “La contractul nr. C 2888/29.01.2014 s-au încheiat un numãr de 5 acte aditionale. Prin actul aditional nr. 4, înregistrat la data de 30.12.2014, cu nr. C 4702, contractul de vânzare-cumpãrare cãrbune energetic nr. 2888/29.01.2014 s-a prelungit pânã în data de 29.02.2016. Ultimul act aditional a fost înregistrat la data de 16.02.2015, cu nr. C 4802 si a fost semnat din partea SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA. Conform actului aditional nr. 5 „Garantia de bunã executie în valoare de 237.256 lei, constituitã prin retinere din factura nr. 217/28.01.2014, va fi valabilã pânã în data de 29.02.2016”. Tot în aceeasi datã, 16.02.2015, între cele douã pãrti semnatare ale celor douã contracte de vânzare – cumpãrare cãrbune energetic, s-a convenit rescadentarea datoriei SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA cãtre SC LCC CC SRL. Ne punem întrebarea, de ce atâtea acte aditionale? Oare aceste contracte nu s-au câstigat datoritã perioadei mici de executie a contractului, care ulterior a fost prelungitã?”, arãta anul trecut, fostul administrator judiciar al CEH. Lichidatorul CEH mai aratã cã pe perioada derulãrii contractului, firma nu a respectat prevederile contractuale.

Monika BACIU

http://cronicavj.ro

 

Comenteaza

Comenteaza