Mesajul final al conferinţei lui Dan Puric de la Petroşani / „Nu toţi oamenii sunt oameni, copilul meu. Unii sunt doar promisiuni!”

311

Conferinţa lui Dan Puric de la Casa de cultură din Petroşani care a avut loc vineri, 14 martie, ora 17 a beneficiat, din start, de o publicitate nesperată. Să ne explicăm… Citind afişul manifestării, am observat, cu bucurie, că poate exista şi un parteneriat laic&ortodox, pentru a celebra, în mod atipic, „Sufletul românesc”. Acest eveniment s-ar fi putut petrece pentru prima oară în Petroşani (şi, probabil, în Vale) în afara manifestărilor festiviste (sfeştanii, comemorări, aniversări, tăieri de panglici şi depuneri de coroane) la care reprezentanţii bisericii şi aleşii neamului sunt, mereu, împreună. Şi înainte şi, mai ales, după. Adică atât la microfon, cât şi la chefurile bazate pe tradiţionala iahnie de fasole şi cârnaţi (pentru prostime) şi de bufete suedeze bine asortate (pentru obrajii subţiri).

37 de secunde pentru istoria Sufletului Românesc. La Petroşani
Aşa se face că, în data de 10 martie a.c., Consiliul local votează suma de 22.000 lei (noi) pentru a onora o manifestare dedicată, în totalitate, românismului şi ortodoxismului. Două zile mai târziu aleşii locali se sucesc şi, în doar 37 de secunde, retrag finanţarea evenimentului pe motiv că ceilalţi sponsori ar fi „alimentat” suficient, din punct de vedere financiar, manifestarea. Să vedem, acum, cine erau, conform afişului popularizat generos în ZVJ, cei care urmau să  susţină conferinţa, în absenţa sponsorului principal. Societatea Comercială Comexim „R”, recte dl. Emil Părău, e din Lupeni şi nu era misiunea dumnealui să susţină financiar un spectacol la Petroşani. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Sfânta Mănăstire Lainici. A mai rămas Biserica „Sfânta Varvara” din Aeroport, dar nu credem că era în puterea ei financiară (şi nici menirea ei, la urma urmei) să organizeze spectacole (gratuite) pentru populaţia municipiului. Ultimul dar nu şi cel din urmă de pe afiş era Ionuţ Drăgotesc, prezentatorul conferinţei. El s-a ambiţionat să organizeze manifestarea anunţată, deşi datele financiare ale problemei s-au schimbat de la o zi la alta.

Banii mei, banii mei, ce-aţi făcut, oare, cu ei?   
În suma pe care organizatorii au solicitat-o intra la socoteală oferirea tuturor spectatorilor prezenţi a câte unui exemplar din ultima carte semnată de Dan Puric. E vorba de „Suflet românesc”, un volum pe care autorul a dedicat-o poporului român şi amintirii tatălui său. Nu vorbim aici de efortul financiar (ce însemna o conferinţă plus 1.000 de cărţi) care a fost solicitat de organizatori, ci de mizeria administraţiei şi a legislativului local de a nu participa deloc, nici măcar simbolic, la o manifestare românească pe care publicul şi-o dorea cu ardoare.
Aş menţiona, mai jos, câteva argumente pentru care credem că aleşii noştri au făcut totul pentru a se umple, definitiv, de ridicol.
1. Petroşenenii care au umplut, până la refuz, sala Casei de cultură au aflat, cu acest prilej că, deşi îşi plătesc impozitele cu conştiinciozitate, ei nu pot beneficia de o generozitate pe măsură din partea celor pe care, din nefericire, i-au votat.
2. Unanimitatea şi rapiditatea cu care s-a votat revocarea hotărârii privind finanţarea conferinţei ne dă imaginea unei Mari Adunări Naţionale, unde nu mai există opoziţie şi totul se manifestă după un model totalitar pe principul „un singur gând, o singură voinţă”. (Brrrr!, te ia cu frig că asta se întâmplă la un sfert de veac de la Revoluţie…)
3. E bizar cum un partid care are în siglă un cuvânt magic („Naţional”) a votat, fără nicio reţinere, împotriva participării consiliului local la un eveniment românesc şi ortodox
4. Evenimentul de la Petroşani urma să se producă chiar înainte de sărbătorirea, cu mare fast şi cu revendicări pe măsură, a Zilei maghiarilor de pretutindeni. Dacă am fi fost în locul etnicilor maghiari din administraţie (printre care se numără şi şefa – neoficială – a culturii municipale şi unul din consilierii primarului) am fi militat, cu toată convingerea, pentru realizarea şi finanţarea acestei conferinţe destinate „sufletului românesc”. Pentru că, potrivit egalităţii de şanse, aşa cum există un „suflet maghiar” în Petroşani, aşa există, vreţi – nu vreţi, şi un „suflet românesc”. Credem că, în această chestiune, primarul a fost rău sfătuit… (Regretatul domn Schreter avea obiceiul să ne spună, adesea, o vorbă venită din înţelepciunea marelui neam din care se trăgea: „Nimeni nu se naşte antisemit. Dar poate deveni…”. Din acest motiv credem, cu sinceritate, că fostul primar nu ar fi refuzat NICIODATĂ o cerere de a finanţa o manifestare destinată unui suflet prieten).

Tehnica unui spectacol perfect
„Cum oare poţi să vorbeşti despre taina sufletului românesc sau a vreunui alt popor când nici măcar sufletul tău nu ţi-l poţi cunoaşte?”. Asta e întrebare pe care şi-o pune autorul într-o mică introducere a cărţii sale. Vom încerca a desluşi, pentru dv., răspunsul la întrebare…
Spectacolul a început la ora 17 şi 10 minute. Sala gemea de lume şi Dan Puric ne-a anunţat că va dialoga cu noi timp de o oră. După ce trecuseră mai bine de două ore, lumea a încercat să-l inducă în eroare pe artist spunându-i, în hazul general, că spectacolul ar fi început abia la ora 18 şi 10. Nimeni nu a ştiut cum a trecut vremea. Vechea dorinţă a romanticilor („O, timp, opreşte-ţi zborul…”) sau cea formulată de Faust („Clipă, stai, eşti atât de frumoasă!”) s-a realizat, cu prisosinţă, la Petroşani. Dan Puric reuşeşte să surprindă lumea prin acuitatea cu care observă cotidianul şi toate cele ce se întâmplă în jurul său. De fiecare dată, el ne spune, fără complexe, că întâmplarea respectivă este „genială, uriaşă, demenţială, extraordinară, nemaipomenită” şi apoi ne-o relatează sau, mai degrabă, ne-o interpretează.
Faptul că Dan Puric îşi fixează, de fiecare dată, o ştachetă atât de înaltă, îl poate face vulnerabil în faţa publicului. Artistul trebuie să se situeze, de fiecare dată, la înălţimea pe care singur şi-a fixat-o. De aceea el are, prin vârful înalt pe care şi-l impune a-l cuceri, publicul de partea sa. Pentru că lumea bună iubeşte performanţa şi nu lucrurile cu rezultat minor. (Când marea atletă Iolanda Balaş bătea record mondial după record mondial, a declarat că, pentru a se obişnui cu aerul tare al înălţimii pe care urma s-o sară îşi trasa cu creta, pe toţi pereţii care o înconjurau, respectiva cotă şi, astfel, se obişnuia cu ea. Restul era doar o chestiune de timp…)

Repere morale şi prieteni peste arcuri de timp  
Cel mai adesea, Puric evocă sau citează lucruri, spuse cu tâlc, de simpli monahi sau de mari duhovnici. Între ei, se intercalează, cât se poate de firesc, observaţiile sale asupra lumii în care trăieşte. Omul are har, şi asta se simte în fiecare clipă a evoluţiei sale. Spectacolul nu are lungimi, nu are căderi, ci se desfăşoară firesc alternând, ca în viaţă, râsul cu plânsul. Puric are câteva repere morale de neclintit, precum Mama, Tata, Bunicul, Bunica, Marii Duhovnici, Marii actori români, Profesorii săi, Eroii din basmul românesc şi, nu în ultimul rând, Omul creştin, la care se raportează în permanenţă. Cel mai adesea este invocat românul simplu, profund, moral şi hâtru care judecă totul cu bunul său simţ ţărănesc. Pentru Dan Puric, aceste reperele morale şi pildele lor sunt oglinda sufletului autohton. Toate aceste se regăsesc şi în cartea sa pe care ne-a îndemnat să o parcurgem de la un cap la altul şi să nu o citim la întâmplare. Acolo, l-am întâlnit pe copilul Dănuţ care, aflat la mare, asociază imaginea imensităţii apei cu baclavalele, halviţele, sarailiile şi cu o băutură ce are un gust inconfundabil, braga. („Asta e bragă, mi-a spus tata. Să nu uiţi ce-ai băut!”. Astăzi, românii mai ştiu doar de Sporting Braga din Portugalia, care a jucat în Champions League cu CFR Cluj!). Toate acestea îi sunt oferite de „omul acela cu ochii blânzi şi-o faţă senină, mai bun decât Moş Crăciun”.  E vorba de un turc, care e prietenul tatălui său din copilărie. O prietenie care a dăinuit peste timp şi peste multe adversităţi de tot felul.

Ce drum e acela ce nu trece şi pe la Mănăstire?
Ca să ajungă la Petroşani, Dan Puric a apelat la tehnica modernă, lăsându-se ghidat de un GPS. Acest „gipies” l-a condus pe o variantă mai puţin obişnuită de a ajunge la Petroşani. A venit pe la Voineasa şi s-a întâlnit, la un moment dat, cu un drum extrem de accidentat. Sufletul românesc al actorului nu a observat drumurile denivelate pe care a trebuit să le străbată, ci a zărit, cu uimire, o cascadă ce se prăvale dinspre brazi, un izvor cristalin, o natură care sta să revină la viaţă. „Aţi văzut vreodată un pescar cu cizme de cauciuc până la brâu, care merge prin apa râului de munte contra curentului, spre izvor, căutând locurile cele mai sălbatice, unde se ascund păstrăvul şi lipanul? Aşa mi-l aduc aminte pe tata, mergând prin apă, prin râul vieţii contra curentului, căutând cu ardoarea pescarului locurile nedistruse de istoria ce copleşise ţara şi lumea care mai avea încă oameni”.
Iată cum, din când în când, scule sofisticate cu care ne-a obişnuit lumea modernă, o iau razna şi par a fi conduse de spiritul celor care nu mai sunt. La întoarcerea acasă, actorul a plecat prin Defileul Jiului. Acolo urma să se întâlnească cu stareţul Mănăstirii Lainici, părintele Ioachim Pârvulescu, care l-a găzduit şi omenit îl virtutea unei vechi şi trainice prietenii. Venind prin Valea Oltului şi urmând, la întoarcerea acasă, traseul sinuos al Jiului, Puric a dovedit, şi după conferinţa de la Petroşani, că sufletul românesc este unul rotund, ca şi drumurile sale în căutarea specificului nostru ancestral.

Post Scriptum
Aflăm cu bucurie că dl. consilier Rad va merge, în curând, să se întâlnească cu rromii la o conferinţă, în Regatul Unit, pe bani publici. E un lucru minunat şi i se asigură o finanţare pe măsură. Asta ne aminteşte de o vorbă de duh a lui Fănuş Neagu, care întrebat, înainte de 1989 – ce ar fi vrut să fie (dacă n-ar fi fost Fănuş Neagu) -, a zis fără să stea mult pe gânduri: „scriitor maghiar în România”. În timp ce maghiarii îşi fac o campanie electorală deşănţată în România, în ţara vecină şi prietenă comunitatea română n-are nicio speranţă să aibă vreun deputat în Parlament maghiar. Ei se vor mulţumi doar cu un purtător de cuvânt. Respectivul om e un român care poate lua cuvântul în Parlamentul maghiar, dar nu are voie să şi voteze! Ce zice Dan Puric pe coperta cărţii sale? „Omul politic de azi a distrus România mai mult decât orice duşman…”.

de Mihai BARBU

Comenteaza

Comenteaza