Petrileanca RAMONA ROSULESCU / Moartea pasiunii, bărbaţii în izmene care se învelesc cu plapuma statului de drept

858

Multă lume îmi reproşează că scriu mult prea complicat pentru cititor. Cred în continuare că publicului căruia mă adresez nu îi este greu să înţeleagă mesajul textelor mele. Materialele mele nu vor fi citite niciodată de categoria de cititori interesată de cumpărături, de modă, de IT, de modelling.

Pur şi simplu nu sunt în zona lor de interes. Nu am atâta delicateţe încât să pot lua un produs de pe raft fără să nu mă agăţ de un detaliu. De IT fug tare. Şi reciproca e valabilă. Suntem perfect incompatibili.Moda mea este ca şi teoria cu Dumnezeul meu.

Nu s-ar putea altfel.

Când fugi la o calamitate, la un subiect dur, nu te gândeşti unde sunt brizbrizurile. Eventual stai două secunde să calculezi dacă ai cască de protecţie şi rezervorul plin.

No, cum să nu rămân la zona mea nişată?! Aşa că pot doar ce pot.

Astăzi voi povesti despre categoria bărbaţilor în izmene care se învelesc cu plapuma statului de drept. Despre ei cei care reprezintă armata pe timp de pace a statului român.

Îi vedeţi, sezonier, pe la emisiunile de televiziune sau pe la simpozioane sau recepţii. Îşi poartă cu bărbăţie statutul socio-profesional sub un costum şi o cravată. Oficial vorbesc puţin, aritmetic, poate chiar geometric,  dar nu spun nimic. Adică, ioc soluţii la ecuaţiile existenţei lor în anumite locuri. Neoficial nu le stă limba în gură. Sunt mai ceva ca bocitoarele. Epatează, sunt capabili, sunt o miză pentru oricine, dar şi o muză, şi mai ales sunt CINEVA. Deseori îmi vine să le spun, oficial, că sunt exact ceea ce ascund. Mă abţin din ce în ce mai greu să articulez, cu ajutorul tastelor, portretul lor. Din respect pentru mine. Acel respect care se traduce ca responsabilitatea aratată celor din jur.

Dacă îi ia cineva la bani mărunţi, bănuţii aceia care valorează nivelul lor de specializare, măresc ritmul de articulare a vocabularului fundamental. Ameţesc cuvintele şi încurcă afirmativul cu negativul. Apoi revin. Se sucesc şi încet-încet – dirijaţi de zona subconştientului şi evident de interlocutor – ajung în zona pe care o feresc de ochii celorlalţi. Şi de aici începe distracţia linghişpirului. Fiecare moment de acest fel are deliciul lui. Acesta este şi motivul pentru care fug ei de duşmanul lor. De cel de care nu se pot dezice pentru că li s-a dezvoltat în interior. De aceea se simt bărbaţi de stat doar pe terenul în care sunt lăsaţi să monologheze pe discursuri pregătite, în cazuri premeditate şi pe ritmuri repetate. Orice dialog civilizat îi destabilizează. Orice întrebare suplimentară îi deraiază. Orice pantalon călcat la dungă îi aruncă în izmenele lor tradiţionale. Şi de aici, ţuşti!, sub plapuma statului de drept. Acel stat de drept care cultivă mentalităţi strâmbe şi o zonă lipsită de principiile elementare ale lumii civilizate.  Da, sunt ei cei care iau decizii pentru generaţii, pentru comunităţi, pentru mine, pentru tine. Scanaţi-i şi le veţi vedea adevărata faţă.

Te-ai recunoscut în cele de mai sus?! Înseamnă că ai o problemă, fugi la croitor. Croieşte-ţi o pereche de pantaloni noi!

Bărbaţii de stat nu sunt cei diferenţiaţi de restul lumii prin natura sexului, ci prin maturitatea, fermitatea şi complexitatea analizei şi gestionării unei situaţii de criză. Asta ca să nu ne târască pe noi,muritorii, în războaie. Altfel, rămân bocitoare care caută vinovăţii veşnice în curtea femeilor. Femeia, acea formă naturală care reprezintă fitilul bătăliilor pe care în general le pierd bărbaţii!

Ramona ROŞULESCU

Comenteaza

Comenteaza