
Membrii Asociației San Montan au adus bucurie în sufletele a 13 copii orfani de la centrul „Glasul Speranței” din comuna hunedoreană Baru. Cu mic, cu mare, aceștia s-au costumat în Moș Crăciun sau crăciunițe și au poposit în centrul de la Baru Mare, unde copiii îi așteptau cu sufletele la gură. Cei mici au fost emoționați văzând atâția moși care îi vizitează în prag de sărbători, ba mai mult le aduc și daruri.
„Asociația San Montan a fost cu câțiva dintre membri la „Glasul Speranței” la Baru Mare unde am dus cadouri pentru copiii de acolo. Am fost primiți cu colinde și poezii de către copiii, aceștia au fost bucuroși că au văzut atâtea persoane costumate în Moș Crăciun. Este primul an când mergem acolo, este primul an când am reușit să strângem cadouri și bani din donații pentru a-i bucura pe acești copii cu probleme, care nu au părinți. Primăria din Baru a găsit o soluție pentru ei, îi crește acolo îi educă și am spus că cei mici merită din partea noastră, măcar de Crăciun o mică atenție”, a declarat, pentru GDD, Erika Santa, președintele Asociației San Montan.
Reprezentanții centrului au fost încântați de inițiativa celor de la San Montan și le-au pregătit copiilor un program artistic pe care să-l prezinte celor 15 moși și crăciunițe.
„Au fost primii moși care ne-au vizitat anul acesta și le-am pregătit un program special cu colinde și poezi. Ne-a impresionat faptul că au fost îmbrăcați în costume de Moș Crăciun și crăciunițe”, a declarat, pentru GDD, Liliana Răducanu, coordonatorul Asociației „Glasul Speranței” din Baru Mare.
Cei 13 beneficiari ai centrului sunt copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani, iar o mare parte dintre ei sunt copii orfani.
Iulia BĂLUȘĂ