DISTRIBUIȚI
de Mihai BARBU
La Petrila, „Zilele oraşului…” s-au terminat fără a se fi înregistrat şi vreo acţiune din domeniul culturii scrise. Dacă administraţia locală crede că toată populaţia Petrilei e înne­bunită doar de play-back-ul oferit de d-ra Silvia şi de contrastul cromatic oferit de „Alb şi Negru” se înşeală amarnic. 
Velea a scris o carte (inutilă) despre Schmidt, artistul minerilor şi al momârlanilor?
Faptul că jumătate de miliard de lei vechi se duc, în două zile, pe apa Sâmbetei nu e de natură să facă din contribuabilii petrileni nişte oameni extrem de fericiţi. Aducem pe această cale la cunoştinţa celor care gestionează fondurile publice că atât scriitorii, cât şi cultura scrisă au dreptul, într-o lume normală, să coexiste într-o Cetate ce aparţine, nu-i aşa?, tuturor.
Astăzi vreau să aduc în discuţie un 
exemplu cât se poate de elocvent. Se pare că edilii Petrilei nu dau doi bani pe cel pe care l-au făcut, înainte de a muri, Cetăţean de onoare al oraşului şi i-au împrumutat, ulterior, numele casei de cultură din localitate. Dl. Dumitru Velea a scris şi tipărit, pe spezele lui de pensionar, volumul intitulat „Ladislau Schmidt/ Cel cu mâna şi inima de aur”. Cartea are 150 de pagini format mare, este integral color, e tipărită pe hârtie cretată şi beneficiază de condiţii grafice deosebite. E inutil, credem, să mai adăugăm faptul că volumul a costat o sumă semnificativă, pe măsura unui album de artă. Autorul a oferit, încă din luna martie, câte un exemplar (gratuit) primarului şi secretarului. Întâiul gospodar al oraşului i-a mai cerut autorului şi un exemplar pentru biblioteca oraşului. Dl. Velea s-a conformat. Apoi, el a fost dus cu vorba, de la o lună la alta, şi nici până azi Primăria Petrila n-a găsit fondurile necesare pentru a achiziţiona câteva exemplare ale cărţii despre artistul petrilean Ladislau Schmidt. Un om care, pe lângă ortaci şi minerit, a avut şi o constantă pasiune în a imortaliza momârlanii din zonă. (Vezi reproducerile de la pag. 111 – „Momârlan”, p. 114 – „Momârlan cu bâta”, „Colibe pe vârf de stâncă”, p.125 – „Momârlani cu fluiere”, p.126 – „Momârlan cu cojoc”, „Cioban sprijinit în bâtă”, p.126 – „Momârlan bătrân” ş.a.m.d.)
Un academician are o părere contrară celei oficiale
Credem că Zilele oraşului Petrila ar fi fost un prilej nimerit ca o parte din banii destinaţi cântăreţilor (care s-au perindat, în exces, pe scenă) ar fi fost dirijaţi şi pentru Carte. Academicianul Răzvan Theodorescu a citit „cu interes intelectual monografia închinată unui artist uitat, dar demn de tot respectul, germanul trăitor în România, Ladislau Schmidt, fiu al unei Petrile multiculturale”. Dl. academician crede că „Ladislau Schmidt ne apare – din paginile pe care i le dedică cu pietate Dumitru Velea -, un om de suflet şi de talent” şi socoteşte „reliefurile Istoriei mineritului din 1981 drept pilduitoare în acest sens, citabile la nivel naţional”.
Doi petrileni, două destine, două dureri (înăbuşite)
Chestiunea pe care v-am relatat-o mai înainte este (la Petrila în particular şi, în Vale, în mod general), veche de când lumea. Dumitru Velea reproduce în cartea sa un text, din 1970, scris de Ion D. Sîrbu despre prietenul său, L. Schmidt, pe care l-a intitulat „Un talent autentic îşi caută împlinirea”. Iată ce scria, în urmă cu mai bine de patru decenii, un petrilean despre un alt petrilean: „Stăm de vorbă, căutăm soluţii. Nu e uşor şi totuşi, cred. Nu cred că dictonul nu poţi fi profet în satul tău e adevărat (deşi personal am fost şi sunt jucat ca autor dramatic în 7 teatre din ţară. În Petroşani, nu. De ce? Poate că m-am născut aici, poate pentru că scriu despre oamenii de aici)”. La Petrila, cine n-are noroc în timpul vieţii nu are nici după. Iar, în ceea ce-l priveşte pe Sîrbu, situaţia e la fel de tristă. După directoratul dlui Dumitru Velea, nimeni nu l-a mai pus în scenă pe Ion D. Sîrbu la teatrul care-i poartă numele. Motivele tocmai vi le-am expus mai sus.

Comenteaza

Comenteaza