Ilie Păducel ar putea să nu mai candideze la funcţia de primar din Petrila. Decizia a luat-o o parte din membrii Biroului local, iar unul dintre cei mai longevivi primari ai Văii Jiului ar putea să se retragă. În locul lui a fost propus City managerul Dorin Curtean, cel care a fost mereu susţinut de Păducel atunci când consilierii au vrut să îl retragă din organigramă. Scandalul s-a iscat în şedinţa de birou locală, iar Păducel spune că nu cei de la Petrila sunt cei care decid. Dacă un for superior va hotărî că el nu mai trebuie să fie candidat la primăria Petrila, atunci se conformează. Contracandidatul Dorin Curtean spune că alegerile sunt democratice şi că el oricum va candida În tot acest timp,oamenii din Petrila sunt împărţiţi între susţinătorii actualului primar şi cei care nu au habar cine e celălalt candidat. Cel mai probabil, apele la Petrila se vor linişti joi după amiază, când ambii pretendenţi vor anunţa de partea cui vor fi.

 

Comenteaza

Comenteaza