DISTRIBUIȚI
de Mihai BARBU
Pe strada Ana Colda (fostă 23 august) la numărul 4/2 stă familia fostului miner Ioan Moldovan. Dumnealui a lucrat la Mina Lonea, de unde s-a pensionat în anul 2006. De atunci, dl. Moldovan a devenit un gospodar model.
Pentru bucuria nepoţilor săi, David (de 4 ani şi jumătate) şi Radu (care are abia opt luni), şi-a luat un câine, flocos şi blajin, pe nume Patrocle. Patrocle s-a dovedit, ca şi-n povestirile lui Sadoveanu, un câine inofensiv, şi un prieten devotat al copiilor aşa cum, cel din poveste, i-a fost şi Lizucăi. El latră, din când în când, doar aşa, de amorul artei.
Însă, nepoţelului David cel mai mult îi place „eoliana” meşterită de bunicul său. Vântul, atunci când bate, învârte cele patru jumătăţi de cilindru, care antrenează, la rândul lor, câteva roţi. Pe aceste roţi orizontale, dl. Moldovan a aşezat câteva sticle de plastic, care se învârt, fiecare, în jurul axei lor. Unele spre dreapta, altele spre stânga.
V-am povestit toate acestea ca o introducere la metoda inventată de fostul miner pentru alungarea „tărcilor”. Tărcile, datorită penajului lor în alb şi negru, sunt considerate a fi nişte pinguini în miniatură. Obiceiurile lor sunt, însă, diferite….
Aceste păsări perfide, cu pene albe şi negre, îşi făceau, până nu demult, cuibul în vârful părului din curtea omului. De acolo, atacau puii de găină şi ouăle din cuibar. De când dl. Moldovan a pus, chiar în vârful părului, un mare steag roşu are pace. Atunci când fâlfâie, steagul roşu de pe (fosta) stradă 23 August sperie, de moarte, toate tărcile. Acum gospodarul nostru are linişte şi poate creşte, în deplină siguranţă, puii de găină. Iar ouăle nu le mai mănâncă, aşa cum o făceau în mod tradiţional, tărcile din Lonea, ci chiar nepoţii familiei Moldovan.

Comenteaza

Comenteaza