
de Corneliu BRAN
Ieri la cabinetul senatorial al senatorului UNPR Haralambie Vochiţoiu au fost prezenţi patru din cei şase primari ai Văii: Gheorghe Ile, Ilie Păducel, Dănuţ Buhăescu şi Nicolae Dunca. Alături de cei menţionaţi s-au mai aflat Florin Nicolae, viceprimarul municipiului Petroşani, administratori publici sau directori din primării.
Dezintegrator de deşeuri
Scopul întâlnirii între senator şi reprezentanţii administraţiilor locale a fost prezentarea de informaţii ale unui proiect privat, în care să fie angrenate şi administraţiile publice locale din Valea Jiului. Proiectul vizează construirea de către corporaţia italiană „Steel Management Corporation” a unui dezintegrator de deşeuri în zona noastră, care ar rezolva problema deşeurilor, nu doar menajere!
Administratorul delegat al societăţii italiene, Marco Elisei, a fost invitat în Valea Jiului de senatorul UNPR tocmai pentru a putea prezenta cât mai bine avantajele unei astfel de instalaţii.
Primarii interesaţi
Într-o oră şi jumătate de discuţii s-au făcut şi calcule pentru a se vedea dacă partea română poate asigura 40 de tone de deşeuri pe zi, cât ar fi cerinţa zilnică pentru ca instalaţia să funcţioneze şi să aducă şi profit investitorilor. După discuţii cu caracter tehnic, primarii întrebându-se, totodată, şi ce va însemna ieşirea din ADI Sistemul integrat al managementului deşeurilor menajere (unde primăriile fac parte alături de Consiliul Judeţean Hunedoara şi unde există un proiect european aflat în derulare, primăriile contribuind cu 2% din valoarea investiţiei, care vizează construirea unui deponeu ecologic în nordul judeţului, care ar urma să deservească toată populaţia judeţului), a urmat o…
…conferinţă de presă
„A fost o discuţie între autorităţile locale din întreaga Vale a Jiului şi reprezentantul unui concern italian, dl. Marco Elisei, care a făcut o propunere, pe care cu toţii am analizat-o la modul cel mai serios. Este vorba de o propunere legată de managementul deşeurilor în special în Valea Jiului. Vorbim aici de o turbină, o instalaţie care ne permite dezintegrarea deşeurilor şi care constituie o alternativă la ceea ce există sau ar putea exista la Băcia, unde consiliul judeţean construieşte un deponeu ecologic. Plecând de la faptul că preţul pe tona de gunoi ar putea creşte în viitorul apropiat foarte mult pentru localităţile Văii Jiului, din cauza distanţei care separă Petrila, Petroşaniul, Aninoasa, Vulcanul, Lupeniul şi Uricaniul de Băcia, aflată în nordul judeţului, am crezut şi credem în continuare că trebuie să analizăm şi alte variante. Îi felicit încă o dată pe domnii primari şi viceprimari prezenţi pentru faptul că iau în calcul întotdeauna interesele cetăţenilor pe care-i reprezintă, fapt pentru care se află şi azi aici pentru a asculta şi date pentru o altă alternativă. A apărut această alternativă, acest dezintegrator de deşeuri, care ne-ar permite să manageriem mai bine şi mai ieftin deşeurile din Valea Jiului. Am avut discuţii foarte elaborate, este prima discuţie, urmează ca în viitorul apropiat, în funcţie de timpul domnilor primari şi al părţii italiene, să se intre în partea finală a discuţiilor, cu calcule concrete şi toate ce ţin de acest proiect lămurite, după care să luăm o decizie”, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu.
„Este foarte important să plecăm de la următoarea idee: în calitatea noastră de primari şi în calitatea noastră de reprezentanţi ai cetăţenilor noştri trebuie să ne gândim, în primul rând, la preţul gunoiului menajer şi apoi la partea ecologică. La investiţia propusă de investitorul care este în faţa noastră ar fi mai multe avantaje. În sensul că, după această dezintegrare a deşeurilor menajere se produc mai multe materiale care pot fi folosite în comunităţile noastre din Valea Jiului, respectiv apă caldă pentru încălzirea apartamentelor, motorină pentru cetăţenii şi firmele din Valea Jiului, sulf şi altele. Apoi, investitorul ne-a prezentat că vor fi create în Valea Jiului cel puţin 100 de locuri de muncă. Investiţia este 100% privată, comunităţile din Valea Jiului trebuie să asigure minim 35 de tone de deşeuri menajere pe zi. Şi, ce este foarte important, apropo de latura ecologică, este faptul că Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara a apreciat această soluţie de management al deşeurilor menajere şi nu se opune acestei investiţii. Suntem la începutul discuţiilor, va trebui să dăm această soluţie în consiliile locale. Nu putem hotărî noi, dar ca primar eu pot spune că de-aici trebuie plecat: preţul la gunoi şi nepoluarea. Apoi, mai trebuie ţinut cont şi de faptul dacă o să putem ieşi din ADI judeţean fără penalităţi”, a menţionat Ilie Păducel, primarul Petrilei.
Primarul Nicolae Dunca a fost mai tranşant: „Din punctul meu de vedere, orice investiţie care se realizează în Valea Jiului şi care presupune costuri mai scăzute pentru cetăţeni este binevenită. După ce l-am ascultat pe reprezentantul concernului italian, dl. Marco Elisei, am înţeles că această investiţie privată presupune nişte costuri mult mai mici decât cealaltă variantă. Rămâne de văzut şi de analizat posibilitatea legală prin care noi să ieşim din acel ADI. Dacă există posibilitatea legală, vom face acest lucru, pentru că este în beneficiul nostru. Acest dezintegrator, deci nu este un incinerator, funcţionează la 5.000 de grade Celsius şi nu produce poluare de niciun fel! Este binevenit şi aşteptăm această posibilitate”.
„Eu, în primul rând, aş aprecia iniţiativa pentru ceea ce înseamnă această întâlnire de azi, respectiv încercarea de a se vedea şi o altă alternativă la ceea ce s-a propus. Dar aş pleca de la faptul că noi suntem în acest ADI judeţean, unde partener este şi consiliul judeţean şi întreg judeţul. Am ascultat atent avantajele şi este interesant de spus că vorbim de o investiţie privată 100%. Însă, pe de altă parte, ne-am gândit foarte bine, că numai în urma unei analize temeinice îţi dai seama care este cea mai avantajoasă soluţie pentru populaţie. Interesant este şi faptul că celălalt proiect este pe fonduri europene, se află în derulare şi contribuţia primăriilor este de doar 2% pentru fiecare. Însă, legat de acest proiect european, care ar fi motivele pentru care o investiţie – pe care nu trebuie să o recuperezi din exploatare, aşa cum ar fi în cazul proiectului privat – să nu poată aduce un preţ mai mic. Şi aici trebuie să discutăm în primul rând cu cei de la ADI şi, mai ales, cu consiliul judeţean, care este liderul, cel care coordonează şi care are cel mai greu cuvânt de spus. Aici, cu colegii mei, trebuie să fim atenţi la preţul pe care l-au propus, pentru că este anormal ca să faci o investiţie pe fonduri europene, noi să venim cu doar 2% şi să nu ai un preţ concurenţial cu alte sisteme, cum este acest sistem privat, care vine cu un preţ onest şi care are de recuperat şi investiţia! (…) Până la urmă, contează care e preţul cel mai mic pentru cetăţean! Trebuie să fim atenţi dacă la proiectul european nu sunt costuri ascunse, dar şi dacă conducerea de la societatea care gestionează colectarea, transportul şi depozitarea nu a pus preţuri umflate şi să ne trezim cu alt gen Prigoană, cu televiziuni şi ziare plătite pe spinarea cetăţenilor. Să ne trezim cu mahări, bogătani, îmbogăţiţi pe spinarea populaţiei. Credem că acolo preţul pe care l-au aruncat pe piaţă, vorbesc de ADI acum, undeva la 7 lei, este un preţ foarte mare care nu ţine cont de realităţi (…)”, a declarat primarul Uricaniului, Dănuţ Buhăescu.
Avantajul dezintegratorului
Ultimul care a vorbit a fost administratorul delegat italian Marco Elisei. Vom reda punctele esenţiale ale dezintegratorului: 1. preţul pe tona de gunoi este mult mai mic decât preţul pe tona de gunoi vehiculat că va fi la deponeul ecologic de la Băcia (cetăţenii din Valea Jiului vor plăti mai mult decât acum, pe motiv de distanţă, transportul deşeurilor); 2. dezintegratorul este nepoluant 100%, dezintegrarea deşeurilor fiind făcute la temperaturi foarte mari; 3. deşeurile nu mai trebuie selectate (deci, nu se mai plătesc oameni în plus şi nici nu mai e nevoie de sortatori şi alte instalaţii suplimentare); 4. deşeurile pot fi şi toxice (ceea ce face ca primăriile să nu mai plătească suplimentar pentru deşeurile toxice de la spitale, care trebuie duse la deponee speciale din alte zone ale ţării); 5. din deşeurile dezintegrate se poate obţine apă termică pentru încălzire centrală, motorină, şi alte componente, care pot ajunge la un preţ de producător pe piaţa Văii Jiului; 6. Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara a dat verde acestei instalaţii, semn că ce am spus la punctul 2 este valabil; 7. proiectul este privat 100%, investiţia va fi de 92 de milioane de dolari, iar primăriile nu vor plăti nimic la această investiţie. Se va pune la bătaie doar un teren şi se va asigura materia primă, 35-40 de tone de deşeuri pe zi.
Pe de altă parte, există, cum spuneau primarii, şi marea problemă a ieşirii din acel ADI, creat la iniţiativa Consiliului Judeţean Hunedoara, tocmai pentru a se putea atrage acel proiect european, care se află în derulare. Rămâne de văzut cum se va finaliza treaba, în condiţiile în care a apărut şi varianta mai ieftină pentru cetăţean!
