
Reprezentanți ai conducerii CEH, ai Prefecturii Hunedoara și ai Poliției și Jandarmeriei s-au întâlnit, miercuri, la sediul societăţii energetice. Discuția a vizat problema legată de lipsa unei firme de pază care să asigure unitățile miniere. S-a ajuns la concluzia ca, până la momentul în care CEH va atribui un nou contract de pază, polițiștii și jandarmii să mărească efectivele astfel încât să se patruleze mai mult pe la unitățile miniere pentru a preîntâmpina furturile.
Unitățile CEH din sectorul energetic au rămas, de o săptămână, fără pază, după ce societatea care câștigase contractul a ieșit din obiective din cauza datoriilor pe care structura energetică hunedoreană le-a acumulat. În această săptămână, paza unităților miniere a fost asigurată doar de angajați ai CEH, iar de la mine au dispărut mai multe bunuri, printre care și motoare.
Statul și-a dat în sfârșit seama că bunurile lui sunt în pericol, astfel că polițiștii și jandarmii vor fi mai mulți și vor patrula mai des în preajma unităților miniere.
”Nici jandarmii, nici polițiștii nu au portița legală să ne asigure pază. Pot organiza în schimb patrule mobile în perimetrele fierbinți ale noastre, ceea ce o să și facă, sau posturi de supraveghere, tot așa, în afara incintelor, în zonele în care avem noi probleme: Preparația Coroiești, mina Vulcan, mina Livezeni”, a declarat, miercuri, pentru Gazeta de Dimineață, Sandu Sorin, directorul Diviziei Miniere.
De săptămâna trecută când firma de pază s-a retras din obiective, conducerea CEH a făcut tot ce a fost posibil pentru a-și proteja patrimoniul.
”Din 5 august ne-am făcut planuri de pază, am pus personal propriu, ne-am înregistrat la poliție cu fiecare subunitate, cu noul plan de pază, cu personalul propriu. Putem fi acuzați doar că nu avem personal calificat și autorizat, dar nu putem fi acuzați că nu am luat toate măsurile pe care puteam să le luăm”, a mai spus Sandu Sorin.
Cum unitățile din zona mineritului au rămas fără pază, hoții au dat atacul. În aceste condiții, Prefectura Hunedoara s-a implicat, mediind discuțiile dintre CEH, Poliție și Jandarmerie.
”S-a stabilit să se promoveze o nouă achiziție pentru a găsi o altă firmă de pază. Urmează ca până vineri să identifice soluțiile, pentru că le-am dat termen ca până vineri la prânz să comunice ce e de făcut în continuare. Între timp cu poliția și jandarmii am stabilit un mod de conduită în așa fel încât asigurăm protecția bunurilor fără să ne implicăm într-o pază efectivă, dar lucrăm cu efective întărite, cu atenție sporită, cu mijloace mai multe pentru a preveni orice fel de problemă serioasă la nivelul companiei. Facem patrule, trasee mai dese, activitatea de investigare și combatere întărită. Se va implica și Poliția Transporturi Feroviare. Am avut o ședință lucrativă și dacă ne ținem fiecare de ce am spus, eu zic că lucrurile pot fi aduse într-o oarecare normalitate”, a declarat, miercuri, pentru Gazeta de Dimineață, subprefectul Fabius Kiszely.
De la Preparația Coroiești au fost furate, chiar înainte ca agenții de pază să părăsească posturile dulapuri metalice, uși și elemente din gardul împrejmuitor. Luni tot de la Coroiești a fost un furt de convertizor de sudură.
De la mina Livezeni s-au furat mai multe motoare electrice care însă nu au fost recuperate.
Reprezentanții CEH spun că au demarat procedurile pentru o nouă licitație pentru serviciile de pază. Aceasta ar urma să aibă loc în termenul legal, maxim trei săptămâni.
De remarcat că doar obiectivele din minerit au rămas fără pază. Fosta conducere a CEH reprezentată de Aurel Niculescu s-a îngrijit ca furnizorilor și prestatorilor de la termocentrale să li se facă plăți îndestulătoare.
Mihaela MIHAI