
La 8 martie a.c. Primăria Petrila a încheiat un contract pentru realizarea documentațiilor tehnice pentru depunerea cererii de finanțare a lucrărilor de anvelopare cu bani europeni.
Administrația locală dorește creșterea eficienței energetice pentru instituțiile publice. În momentul de față prioritate au liceul, școlile, grădinițele, dar și spitalul. Pentru a accesa fonduri europene în cadrul apelului de proiecte nr. POR/2016/3/3.1/A/1, din prioritatea de investiții 3.1, operațiunea B – clădiri publice, primăria este nevoită să realizeze o serie de documentații pentru dosarul de finanțare. Problema este că primăria a cheltuit de două ori bani pentru aceleași documentații, o dată în 2016 și încă o dată în 2018.
Sofcons Engineering SRL este firma de consultanță și proiectare din Iași care a fost însărcinată să realizeze documentația pentru instituțiile de învățământ din Petrila, pentru care va primi suma de 45.574 lei. Contra acestei sume va realiza următoarele documentații: întocmire documentații pentru Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” – sediul învățământului liceal: studiu topografic vizat OCPI, studiu geotehnic cu verificare la cerință AF, expertiza tehnică, documentații obţinere avize – 4. 679 lei fără TVA, audit energetic – 1.600 lei fără TVA, DALI 18.931 lei, fără TVA; întocmire documentații pentru Școala Gimnazială „I.D. Sîrbu” 3.498 lei fără TVA, audit energetic – 1.100 lei fără TVA, DALI 18.931 lei fără TVA; întocmire documentații pentru Școala Gimnazială nr. 6, structura arondată la Școala „I.D. Sîrbu” – 3.498,41 lei fără TVA, audit energetic – 1.100 lei fără TVA , DALI – 18.931 lei fără TVA; întocmire documentații pentru Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, Școala Gimnazială nr. 5 – 3.498 lei, fără TVA, audit energetic – 1.100 fără TVA, DALI – 18.931 lei, fără TVA; întocmire documentații pentru Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” – sediu învățământ gimnazial – 3.498 lei, audit energetic – 1.100 lei, DALI – 18.931 lei; întocmire documentaţie pentru Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, structura arondată Grădinița cu PN nr. 2 – 8.386 lei, audit energetic – 2.000 lei, DALI – 18.931 lei, fără TVA; întocmire documentații pentru Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, Școala Primară nr. 3, corp 2 – 8.386 lei, fără TVA, audit energetic – 2.000 lei, DALI – 18.931 lei.
Aceleași documentații și în 2016
Primarul Vasilică Jurca a urcat pe scaunul de primar în iunie 2016 și s-a apucat hotărât de treabă. Cum Petrila era lider local la anveloparea blocurilor, noul primar a zis să nu se lase mai prejos. A dat în lucru documentația pentru anveloparea instituțiilor educaționale, dar și pentru spital, pentru suma de 109.875 lei, adică un miliard de lei vechi. Achiziția serviciului de realizare a documentațiilor s-a încheiat cu AM New Team S.R.L.-D, București și includea „întocmirea documentației tehnico-economice, servicii de proiectare DALI, audit energetic și expertiză pentru 7 clădiri din cadrul primăriei, anume: Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși, Şcoala Gen. Nr. 1, P+2, Școala Generală nr. 2, P+1, Școala Generală Nr. 3, P+1, Școala Generală Nr. 5, P+2, Școala Generală Nr. 6, P+2, Spital Petrila”.
Este posibil ca documentația realizată în 2016 să fi expirat, deși perioada de finanțare este 2014-2020, și primăria să fi fost nevoită să refacă documentația. Dar faptul că o documentație ajunge să expire, să nu mai fie valabilă, sau să nu mai reprezinte interes constituie tot o greșeală administrativă și o pierdere de bani. Așa-i, Vasilică?