DISTRIBUIȚI

Petrila dincolo de legende, cu o tradiție respectată de peste 50 de ani a pus din nou bazele unui eveniment memorabil. Petrilenii alături de alte persoane din zona Sibiului și Novaci au participat, duminică la una din cele mai vechi nedei din țară, Nedeia din Poiana Muierii. Cunoscătorii spun că acest eveniment este chiar mai vechi decât Târgul de fete de pe muntele Găina.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia zilei de Sfântul Ilie, iar cei care au participat vor să mențină vie această tradiție.

Cu mic cu mare, oamenii s-au strâns la stâna petrileanului Petre Tiric, care alături de Primăria Petrila și Casa de Cultură Ladislau Schmidt, au organizat acest eveniment plin de voie bună.

„La nedeie au cântat și dansat ansamblurile locale, Junii Petrileni și Bujorii Muntelui, iar invitați speciali au fost Bogdan Cooran și Ionică Ardeleanu care a filmat și secvențe pentru un videoclip. Evenimentul a debutat printr-o lansare de carte a lui Dumitru Gălățan-Jieț – carte intitulată „Petrila dincolo de legende și povestiri”. În cadrul nedeii a avut loc și o primă sfințire a unui altar de vară, care în luna august va fi sfințit de către un sobor de preoți”, a declarat, pentru GDD, Cristi Drăghici, reprezentantul Casei de Cultură Ladislau Schmidt Petrila.

10492543_696364293746440_8822378612294080177_n

Acest eveniment era organizat înainte odată cu sărbătoarea Sânzienelor, însă acum s-a schimbat obiceiul în funcție de ciobanii care duc oile la munte.

S-a ales această locație, deoarece se află la confluența dintre cinci județe, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj și Vâlcea.  Evenimentul a fost unul reușit, iar petrilenii au cântat și au dansat laolaltă cu sibienii și novăcenii până la apus de soare.

Iulia BĂLUȘĂ

foto: Andrei Drăghici

Comenteaza

Comenteaza