Accident de circulație soldat cu o victimă

254

O persoană a fost rănită în urma unui accident de circulație ce s-a produs, miercuri seara, în orașul Petrila, chiar lângă sediul pompierilor. Accidentul s-a produs din cauza unei depășiri neregulamentare. Șoferul care a intrat în depășire s-a lovit frontal de o altă mașină ce circula regulamentar din sens opus. Potrivit polițiștilor, un bărbat a fost rănit ușor în zona pieptului și a fost transportat de urgență la Spitalul din Petroșani.

„Au fost două mașini ce s-au ciocnit frontal și o persoană a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD. În această intervenție au fost angrenați, atât pompierii cât și paramedicii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila”, a declarat, pentru GDD, Neculai Alexandrescu, șef SVSU Petrila.

În cele două mașini se aflau patru persoane, într-una fiind un bărbat cu soția și copilul, iar în cealaltă un tânăr. Acesta din urmă a fost cel care a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii spun că încă se fac cercetări și celor doi șoferi li se vor preleva probe de sânge pentru a stabili dacă au consumat sau nu alcool la volan. Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Iulia BĂLUȘĂ

 

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza