Activităţi de voluntariat: / „Fantezie şi culoare, în grădiniţe”

375
de Ionel Zmau
A desena şi a picta sunt primele deprinderi ale oricărui copil. Ceva mai târziu, urmează scrisul şi cititul. A picta poate fi şi o îndeletnicire menită să înfrumuseţeze un loc anume. Aşa s-a întâmplat zilele trecute la Grădiniţa Nr. 1 – cea mai nouă din Petrila. „Fantezie şi culoare, în grădiniţe” este un proiect iniţiat şi coordonat de directorul acestei instituţii, prof. Maria-Marcela Meraru, care a făcut câteva declaraţii pentru „Ziarul Văii Jiului”.
„Prin culoare, bucurie şi lumină…”
„În şcoală, şi mai cu seamă în grădiniţă, copilul trăieşte o amplificare şi diversificare a stărilor emoţionale, conturându-se şi posibilitatea de a le valoriza pe multe dintre acestea. Pornind de la premisa că inteligenţa emoţională constituie liantul între persoană şi mediul din care face parte, în acest context, unul dintre obiectivele grădiniţei şi familiei a fost educarea copiilor în sensul receptivităţii frumosului din mediul înconjurător, din artă, al generozităţii şi al muncii, al spiritului de echipă. În acest spirit, am conceput un proiect de implicare a cadrelor didactice şi elevilor în activităţi extracurriculare, de înfrumuseţare a interioarelor grădiniţelor, intitulându-l sugestiv Fantezie şi culoare, în grădiniţe, prilej prin care am încercat să-i provocăm pe elevii şi copiii talentaţi spre a-şi exersa deprinderile plastice dobândite până în prezent, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate, să picteze pereţii interiori ai acestei grădiniţe, cât şi ai grădiniţei I.D. Sîrbu, şi astfel să schimbăm atmosfera sobră, adică acel alb, ca de spital – cum s-a exprimat un copil.
Am mai încercat să aducem, prin culoare, bucurie şi lumină în sufletele tuturor partenerilor educaţionali care-şi desfăşoară activitatea în aceste localuri de învăţământ. Domeniul activităţii este voluntariatul, acţiunea comunitară”.
„În coordonare stă secretul tuturor acţiunilor…”
„Nu a trecut niciun an de la mutarea în noul sediu al Grădiniţei PN şi PP Nr.1 Petrila şi dorinţa cadrelor didactice de a înfrumuseţa spaţiul interior de care beneficiază preşcolarii, de a-l face, la prima vedere, mai primitor, a devenit zilele acestea o realitate. Totul prin voluntariat, prin implicarea cadrelor didactice, a copiilor talentaţi din grădiniţă, a elevilor de la Şcoala Gimnazială I.D. Sîrbu, Şcoala Gimnazială Nr.6 Petrila şi de la Clubul Copiilor şi Elevilor din Petrila. Apoi, prin implicarea părinţilor, demonstrând prin exemplul lor ce înseamnă bucuria de a fi voluntar.
Dincolo de orice sensuri ale cuvântului voluntariat, elevii implicaţi, de la ciclul primar sau cel gimnazial, au demonstrat că le pasă de frăţiorii lor mai mici, de cum se simt atunci când intră la orele de curs într-un spaţiu primitor, înveselit prin imagini reprezentative ale universului fabulos al copilăriei, poveşti şi basme care să-i binedispună pe toţi. Ştiind cât sunt de aşteptaţi în prima zi a acţiunii comunitare, elevii au păşit pe holurile grădi­niţei însoţiţi de învăţătoare, care, la prima vedere, nu le-au putut tempera entuziasmul. Toţi îşi fluturau pensulele, înghesuindu-se la masa centrală pe care îi aşteptau zeci de recipiente cu vopseluri. Sub o oarecare presiune, făcând faţă agitaţiei, educatoarele le-au explicat elevilor ceea ce-şi doresc preşcolarii, desenele murale ce urmează a fi pictate, modul în care-şi vor combina şi împărţi culorile în borcănele pentru a ajunge fiecărei echipe coordonate de către învăţătoare. Apoi, detalii tehnice de lucru. De fapt, în coordonare stă secretul tuturor acţiunilor de acest gen, deoarece voluntarii îşi asumă întot­dea­una acţiunile sub un impuls onest, de dăruire necon­diţionată, indiferent de domeniul activităţii, şi-şi doresc să acţioneze eficient, să lase ceva bun în urmă, ceva de care semenii lor să beneficieze.
Doamna educatoare, dacă picturile vor dura atâţia ani, precum aţi amintit, le veţi spune copiilor noştri că noi, elevii, le-am realizat? – a întrebat un elev din clasa a IV-a, bucuros că ceva realizat de el va dăinui, fie măcar până va avea şi el copii. Profesoarele consideră că cea mai frumoasă parte a acţiunii a fost aceea când nu mai pridideau cu organizarea punctelor de lucru, cu amestecul culorilor, cu supravegherea copiilor îndrăzneţi care îşi demonstrau abilităţile artistice, în competiţie cu ceilalţi, lăsându-şi amprentele colorate peste tot, în jur. Preşcolarii erau şi ei bucuroşi că au, în sfârşit, voie să întindă culori pe pereţi, fără ca cineva să-i certe”.
Voluntariat şi coordonare…
Se cuvine să precizăm, într-o ordine aleatorie, cadrele didactice implicate în acest proiect: Maria-Marcela Meraru, Catinca Turcu, Maria Preda, Anca Simona Marcuş, Ionela Elisabeta Dan, Elena Bârluţ, Alina Tatra, Dănuţa Stamatie, Maria Bălteanu, Ionela Cosmina Olah, Cristina Costache, Radu Dacian Chinţa, Cipriana Chinţa, Stoica Dija, Carmen Giurgiu, Raluca Cocolan, Monica Clemente, Liliana Gheban, Rodica Bolog.
Materialele…
În final, ar trebui precizat ca materialele necesare acestui proiect, „Fantezie şi culoare, în grădiniţe”, au fost achiziţionate prin eforturile financiare proprii ale educatoarelor.
A mai contribuit la aceste achiziţii şi firma SC ANDADI COMPANY SRL – Petrila. Mulţumiri, mai ales din partea tuturor copiilor!

 

Comenteaza

Comenteaza