Petrila / Bani pentru premierea sportivilor

578
de Corneliu BRAN

Edilii petrileni au aprobat cererea de premiere a Clubului Sportiv Inter Petrila, prin care se solicita premierea Secţiei de fotbal din cadrul clubului „pentru performanţe deosebite obţinute la competiţiile sportive interne” (în acest sens fiind reamintite locul I la etapa judeţeană a Cupei României şi locul I la Liga IV – seniori).

Printr-un proiect de hotărâre a fost aprobată suma de 15.000 lei, plus o suplimentare de 2.500 lei pentru câţiva sportivi din cadrul secţiilor de popice şi lupte libere, care au fost uitaţi de cei ce au făcut cererea. Noroc cu un consilier cu capul pe umeri, sprijinit de primar şi de alţi câţiva consilieri din tabăra liberală, în frunte cu fostul primar Ilie Păducel.
„Eu vroiam să vă felicit de promptitudinea de care aţi dat dovadă pentru premierea fotbaliştilor de la Inter Petrila, să-i felicit public pentru rezultate, dar să vedem cum facem ca să-i premiem şi pe ceilalţi sportivi cu rezultate deosebite, mă refer la popicari şi luptători”, a menţionat în cuvântul său consilierul social-democrat Marius Heljiu, chiar la începutul dezbaterii proiectului.
„Asta doream şi eu să spun. Ştiu că şi popicarii au obţinut la concursurile naţionale două locuri întâi şi două locuri doi. De aceea propun să suplimentăm cu 1.800 lei această sumă şi să-i premiem pe toţi odată”, a răspuns imediat primarul Vasile Jurca.
Liberalul Ioan Temneanu a cerut imediat să nu se uite că „mai există şi o luptătoare, din câte ştiu, de aceea aş dori să puneţi şi pentru ea, nu ştiu, 10 lei sau cât o fi, dar să fie premiat şi acest sportiv”.
Până la urmă, graţie intervenţiei consilierului Heljiu (cel care a intervenit primul, că altfel, cine ştie, proiectul trecea doar în forma propusă!), sprijinit în idee şi de ceilalţi, suma de 15.000 lei a fost suplimentată cu 2.500 lei, votul fiind în unanimitate pentru aprobarea acestui proiect.

Comenteaza

Comenteaza