
de Corneliu BRAN
Primarul Ilie Păducel vrea cu orice preţ ca bugetul local să nu fie devastat prin construirea celebrei, de-acum, hale industriale propuse de consilierul Ţurcaş, mână-n mână la idei şi la fapte în consiliul local cu viceprimarul Jurca şi cu o încă vreo doi-trei consilieri pesedişti.
Alternativa primarului
Hala despre care vorbim a dat tot bugetul peste cap, la care lucraseră de săptămâni bune funcţionarii primăriei, mai puţin viceprimarul, care, înainte de asta s-a supărat că n-a fost „consultat suficient de primar” şi n-a mai participat apoi la şedinţele de lucru unde se creiona pe hârtie bugetul. Este posibil ca această neparticipare să ascundă şi anumite frustrări profesionale… O hală care nu se ştie ce şi cât va aduce la Petrila, dar se ştie că costă foarte mult doar construcţia ei, plus utilităţile ce vor urma a fi plătite tot de primărie, că doar n-o veni investitorul să facă producţie fără curent electric, apă, gaz metan şi aşa mai departe. Pentru faptul că nici măcar nu şi-a anunţat nimeni intenţia că ar fi interesat, dar să mai vină şi la negocieri la primărie, Ilie Păducel e de-a dreptul speriat că s-ar putea duce miliarde şi miliarde de lei de la bugetul local pe basme şi poveşti frumos ambalate în staniol. Asta într-un an electoral, în condiţiile în care din a doua jumătate a anului, după alegerile din iunie anul acesta, nu se ştie cum îşi vor scoate „cămeşa” cei din viitorul consiliul local şi primărie. De aceea, edilul a ajuns la concluzia că ceea ce se doreşte să se facă, o hală industrială, există deja gata construită. Ba are şi toate utilităţile în dotare şi drum asfaltat până acolo! Aşa stând lucrurile, luni, 22 ianuarie, a venit cu o propunere în şedinţa operativă de la primărie. Propunere care primarul speră că cei din consiliul local n-o vor neglija, iar bugetul local scapă cu ceva bani în plus la buget.
„După cum ştiţi, că aţi fost prezent, în şedinţa de Consiliu Local Petrila, când a fost aprobat bugetul local pe anul 2016, s-a ridicat problema de către unii consilieri, privind necesitatea construirii unei hale. Pe care, după ce va fi gata, ar urma s-o punem la dispoziţia potenţialilor investitori, aceştia urmând să vină să deschidă activităţi industriale în oraşul nostru. Afirm fără să greşesc că deocamdată noi nu avem investitori cu intenţia de a-şi deschide investiţii în Petrila la această hală ce ar urma s-o construim cu destule miliarde de lei de la bugetul local. Încă nu şi-a manifestat nimeni dorinţa să vină să deschidă acolo o afacere. De aceea ne întrebăm cu toţii dacă nu cumva vorbim de bani foarte mulţi pentru o construcţie pe care riscăm apoi s-o ţinem goală. De aceea, luni dimineaţă în şedinţa operativă, am făcut următoarea propunere şi sunt hotărât ca în următoarele zile să fac ce am zis. Anume, să promovez un proiect de hotărâre în consiliu local în vederea expertizării clădirilor de la fosta fabrică de mobilă, de pe un teren de aproximativ 1,7 hectare – care este teren de stat şi dat în folosinţă celui care a cumpărat construcţiile de-acolo, dar şi evaluării lor în vederea posibilităţii de a fi achiziţionate de către noi”, ne-a declarat primarul Ilie Păducel.
Argumentele pro fabrică de mobilă
Primarul Petrilei ne-a oferit câteva argumente concrete în vederea susţinerii ideii sale: „Există pe acel teren de stat 11 construcţii şi alte lucruri utile începerii unei afaceri de producţie pentru un investitor interesat. Este acolo o hală pe o suprafaţă de aproximativ 6.000 de metri pătraţi care e gata construită, vorbim de fosta hală principală de producţie. Hala aceasta are două nivele, respectiv parter şi două etaje. Terenul e împrejmuit. Mai există la nevoie şi alte construcţii acolo care pot fi folosite. Ce este, poate, cel mai important lucru, hala respectivă şi tot ce e acolo au deja asigurate utilităţile – energie electrică, apă, drum asfaltat până acolo, gazul metan este tras până la poartă, iar sistemul de canalizare există în curte! Mai mult de-atât, ce să ceri în materie de utilităţi? Eu, după ce am făcut această propunere în şedinţa operativă, m-am şi dus să văd ce este acolo. Aş putea să garantez că structura de rezistenţă a halei principale e bună. Hala e spaţioasă şi, cum spuneam, are toate utilităţile acolo sau la poartă, cum e cazul gazului metan”.
Expertiza şi evaluarea lor
În continuare, Ilie Păducel ne-a mai spus că a discutat deja şi cu proprietarul construcţiilor de la fosta fabrică de mobilă, care, în principiu, ar fi de acord să le vândă primăriei. Numai că înainte trebuie făcuţi nişte paşi importanţi: „Am discutat cu proprietarul deja. I-am spus că-i trimit o adresă scrisă, prin care îl rugăm să accepte evaluările făcute de noi. În principiu, am căzut de acord, verbal, că aşa va fi. Dacă noi le expertizăm şi le evaluăm. Apoi, putem să le achiziţionăm. Cu siguranţă, costul ar fi mult mai mic decât construcţia unei hale noi, unde doar introducerea utilităţilor ne-ar costa apoi foarte mult – în timp ce acolo acestea există. Nu pot să dau un procent cu cât ne-ar costa mai puţin până nu facem expertizarea şi evaluarea, dar, repet, cu siguranţă preţul va fi mult mai mic”.
Cea mai înţeleaptă decizie
Nu ne rămâne decât să rămânem pe fază să vedem cum va arăta proiectul pe care primarul îl va înainta consiliului local şi ce argumente contra lui va aduce partea adversă – pentru că şi de negru e negru şi albul e alb, la şedinţele din Petrila te poţi aştepta oricând să vină cineva să-ţi explice că de fapt albul e negru şi viceversa…
Ar fi bine ca propunerea d-lui primar Ilie Păducel să fie votată şi de gălăgioşii „Gică-contra” din consiliu local. Ar fi bine pentru oraş, bine-nţeles…
