„Seara, în ajunul anului nou, începe uratul (…). Cel ce joacă Capra îşi îmbracă masca, vătavul se transformă, iarăşi, într-un moşneag şi, după ce şi ceilalţi flăcăi s-au înzestrat cu cele necesare, încep a umbla cu uratul (…). După ce urătorul îi îndeamnă pe flăcăi să oprească, plugul şi colinda terminându-se astfel, colindătorii sunt poftiţi în casă şi Capra îşi începe drăcăriile ei: clămpăneşte din fălci, împunge cu coarnele, zbiară şi vorbeşte cu voce schimbată. Vătavul sprijină capra în jocul ei.
În unele regiuni, un fecior se îmbracă femeieşte, stă mereu pe lângă Capră şi cotrobăieşte, spre groaza fetelor din casă, prin toate ungherele. Dacă află vase nespălate sau neordine prin casă, atunci spală blidele şi face ordine, lucru care nu prea le vine la socoteală fetelor din casă. Acest flăcău, deghizat în femeie, se numeşte „malancă”. În unele regiuni se spune „a umbla cu malanca”. Dacă sunt fete în casă, se înjgheabă şi un joc şi mare veselie stârneşte faptul când moşneagul, adică vătavul, prinde capra în joc. După ce gospodarul de casă cinsteşte pe colindători, aceştia îşi iau rămas bun şi pleacă mai departe, de la casă la casă, până în zorii zilei. La plecare, colindătorii primesc fiecare câte o plăcintă cu brânză sau cu poame uscate, numită scovarză. Aceste plăcinte se fac numai pentru seara de Anul nou” (Leonida Bodnărescu, „Câteva datini de Crăciun şi Anul Nou la Români”, Cernăuţi, 1943, pp. 15- 24)
Foto – Charles Freger – Capra din Gura Humorului
