Petrila / Casa de Cultură – gazdă bună pentru „Săptâmâna Altfel”

115
de Corneliu BRAN

„Săptămâna Altfel” va fi bine marcată la Petrila, și în mod special la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din localitate.

În intervalul 16-18 aprilie, copiii de la unele școli și grădinițe din oraș se vor regăsi la diverse acțiuni culturale specifice vârstei lor, care vor marca o serie de tematici educative binvenite pentru comunitatea petrileană și a societății actuale în general.
Începem puțin invers, cu ziua de 17 aprilie, când sala casei de cultură va găzdui acțiunea „Interculturalitate și Spiritualitate”, organizată de grădinița din cadrul Centrului Bugetar nr. 1 Petrila. Coordonatorul acțiunii, dascălul Zorilă Coculeana, le propune prichindeilor o zi de neuitat. Ei își vor deschide orizontul cunoașterii în două domenii pe care le cunosc mai puțin, dar importante pe plan local.
Înainte cu o zi, marți, 16 aprilie, casa de cultură va găzdui o acțiune menită să-i învețe pe tineri cum să păstreze natura curată. Tematica ecologică a acțiunii este propusă de către doamna profesor Liliana Gheban, coordonatorul acțiunii, elevii care vor participa fiind din cadrul Școlii Gimnaziale „I.D. Sîrbu”.
Cea de-a treia acțiune îi are ca inițiatori pe cei de la „Lirica” din Petroșani, în mod special pe doamna profesor Jana Coconeț. Aici toată ideea organizării unui spectacol care să-i aibă protagoniști pe copii și adolescenți se vrea a fi o surpriză. O surpriză pentru cineva care va fi în sală. De aceea nu vom dezvălui mai multe. Deocamdată…

Comenteaza

Comenteaza