DISTRIBUIȚI

Tonică, terapeutică, anti-infecţioasă, această legumă este un aliment consumat din cele mai vechi timpuri. Dacă adăugăm faptul că se recomandă ca factor de sănătate si longevitate, sperăm că te-am convins să o consumi cât mai des

Pentru că ne aflăm in sezonul răcelilor, iţi prezentăm o metodă simplă de protecţie, dar extrem de eficientă. Ce gospodină nu are o funie de ceapă in cămară? Aliment de bază sau condiment, albă, rosie, galbenă sau verde, fiecare cu aroma sa, ceapa este un ingredient folosit de mii de ani.
Cu o valoare culinară deosebită, ceapa este un aliment care n-ar trebui să lipsească din meniul nostru zilnic. Poate fi mâncată crudă, fiartă, coaptă, prăjită sau chiar uscată, in diverse preparate. Deoarece prepararea termică ii distruge calităţile nutritive, se recomandă să fie consumată crudă. Pentru persoanele cu stomac sensibil, ceapa se poate lăsa la macerat in ulei de măsline pe timpul nopţii si apoi poate fi utilizată a doua zi in salate.
Ceapa are calităţi medicinale uluitoare, putând inlocui o pungă de medicamente. Principalii constituenţi sunt vitaminele C, E, B6, potasiul, fosforul si calciul, sodiul, fierul, sulful, iodul, siliciul etc. În plus, este slabă caloric (100 g = 38 kcal) si ajută la arderea grăsimilor. Cei care o mănâncă sunt mai puţin expusi bolilor cardiace, răcelilor sau reumatismului.

  Proprietăţi

– stimulent al sistemului nervos, hepatic, renal, puternic diuretic, expectorant, vermifug, hipoglicemiant, dizolvant si eliminator al ureei si al clorurilor, afrodisiac, antiseptic si anti-infecţios, calmează durerea, antireumatic etc.
– are proprietăţi de antibiotic, combate viermii intestinali;
– antisclerogen, antitrombotic;
– curativ al pielii si al sistemului pilos;
– antitusiv, emolien;
– sedativ, calmant, hipnotic usor etc.

Leacuri cu ceapă

Nelipsită din preparatele tradiţionale, ceapa este si un remediu naturist nestiut de mulţi.

• diaree – se face un decoct din foi de ceapa uscată, din care se bea câte o jumătăte de litru pe zi.
• reumatism si gută – se beau câte două căni de decoct de ceapă pe zi. Se iau două cepe intregi, cu tot cu coajă, de mărime medie, se spală si se pun la fiert intr-o cană si jumătate de apă, timp de un sfert de oră. Se bea decoctul cald, indulcit sau nu, pe stomacul gol.
• insomnie – se mănâncă seara, inainte de culcare, ceapă crudă.
• gripă – se face un macerat din ceapă, din care se bea câte un pahar la prânz si unul seara.
• astenie si surmenaj intelectual, litiază biliară – se consumă crudă.
• diabet – se iau 10-15 picături de tinctură de ceapă pe zi.
• degerături, arsuri si negi – se pun comprese cu suc de ceapă pe zona afectată. Tot pentru degerături, dar si panariţiu si furunculoză se foloseste ceapă coaptă – se pune ceapa in cuptor, se lasă până se inmoaie si se aplică apoi pe locul afectat.
• o criză de nervi poate fi oprită dacă se inspiră puternic de câteva ori o ceapă tăiată in două.
• tuse – sirop – se curăţă o ceapă si se taie solzisori. Se adaugă o cană de apă si două linguriţe de zahăr, apoi se pune la fiert. După ce dă in clocot, se trece       prin sită si se păstrează in borcane.
• inţepături de insecte – suc – se dă o ceapă pe răzătoarea mică, iar sucul obţinut se foloseste pentru masarea zonelor afectate.

http://www.revistafelicia.ro/

Comenteaza

Comenteaza