Statul român trebuie să şi plătească pentru efectele produse în economie atunci când girează haosul instituţional. Un astefl de exemplu este judeţul Hunedoara. Cel mai mare angajator din judeţ – Complexul Energetic Hunedoara – mort, dar viu, se află acum în etapa “a fi sau a nu fi”.
Lipsa de autoritate şi de maturitate managerială tolerată, mai bine de doi ani, aruncă în aer Compelxul Energetic Hunedoara şi odată cu el şi o parte a zonei energetice susţinute de huilă. Din lac în puţ nu este numai un şablon lingvistic, ci şi o realitate care poate concluziona situaţia generală a societăţii energetice hunedorene. Am demonstrat că echipa managerială de la CEH a coordonat încredinţarea ilegală a lucrărilor de desulfurare de la Termocentrala Mintia – Deva. ANRMAP-ul i-a prins şi i-a amendat. Mai mult, şi mai grav, românii din fruntea CEH, neinstruiţi şi necontrolaţi, îşi permit – pentru a acoperi lipsa rezultatelor manageriale – să răspundă favorabil tuturor solicitărilor partenerilor de afaceri. Aşa se face că partenerul chinez a cerut garanţii “palpabile” pentru demararea contractului de la Mintia şi românii au fost de acord.
Astfel, în 30 ianuarie 2015, conducerea CEH trimite către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale o solicitare – analiză a cererii partenerului chinez pentru utilizarea datelor legate de resurse minerale pentru şase persoane, trei de la China National Electric Engineering Co LTD şi alte trei de la Sinosure.
Faptic, chinezii doresc să aibă acces la informaţiile legate de perimetrele miniere din Valea Jiului, acoperite de cele patru unităţi ale Complexului Energetic Hunedoara (Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni Nord), inclusiv mişcarea resurselor minerale în perioada 2013-2014. Semnatarii solicitării – Aurel Niculescu director general CEH la acel moment, Lucia Onisie – şef Serviciu Structură de Securitate şi Marius Gavrilescu – şef Serviciu Topografie – Geologie – fac precizarea că celor şase chinezi le vor fi eliberate “autorizaţii temporare de acces la informaţii “secret de serviciu””.
ANRM-ul informează deţinătorul de licenţă de exploatare, respectiv pe cei de la CEH – că astfel de informaţii pot circula către terţi (chinezii în acest caz) numai dacă persoanele în cauză deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces. Mai mult, chinezii ar trebui să aibă semnat un acord de confidenţialitate cu societatea energetică şi informaţiile le pot fi puse la dispoziţie numai în prezenţa funcţionarului de securitate desemnat de CEH.
Corespondenţa prezentată nu arată decât disperarea părţii române care a scăpat lucrurile de sub control instituţional. Pentru a duce la bun sfârşit un contract început ilegal, şefii de la CEH aruncă în aer partea de securitate energetică naţională. Cum a fost posibil? Prin lipsa de eficienţă a celorlalte instituţii care au rolul de a monitoriza managementul companiilor de stat care nu înseamnă altceva decât patrimoniu naţional.
În paralel, angajaţii CEH află de la şefii lor că dacă nu se semnează acest contract rămân fără locuri de muncă. Bazându-se pe ignoranţa angajaţilor şi pe nivelul scăzut al informaţiei ajunse la urechile acestora manipularea oamenilor şi expunerea CEH le vin mănuşă. Oamenii cred tot ce li se serveşte şi fac scut în faţa unor şefi care nu au făcut altceva decât să încaseze venituri fantasmogorice de pe munca lor.
În realitate, se caută – prin diversiune – vinovaţii pentru încă o etapă de eşec managerial pentru care evident că va deconta CEH. La fel ca şi în afacerea KOPEX, echipa managerială dă România pe doi lei. O dă cu totul.
Ramona ROŞULESCU
