
de Corneliu BRAN
Prin acest material răspundem solicitărilor unor pensionari din Petroşani, Lupeni şi Petrila, mai exact domnilor Aurel Burdea, Mihai Costaş, Vasile Zamfir, Constantin Toader, doamnelor Aurica Rozeanu şi Eva Adalbert, care ne-au rugat, din decembrie încoace, să încercăm să scriem la ziar „şi pe tema pensiilor şi ale biletelor de tratament”. Atragem însă atenţia că anul trecut noi am publicat alte câteva materiale legate de pensii şi bilete de tratament pentru pensionari. Strângând toate întrebările, noi le-am redirecţionat, la rândul nostru, spre Ilie Toma, directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, care ne-a dat apoi răspuns pentru fiecare tematică în parte.
Cât valorează punctul de pensie?
„Începând cu data de 1 ianuarie 2015, valoarea punctului de pensie este de 830,2 lei. După cum se vede, punctul de pensie creşte cu 5% faţă de anul trecut, când era 790,7 lei. Absolut toate pensiile cresc implicit cu 5%”, ne-a declarat Ilie Toma, directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.
Reamintim că în România avem: pensie la limită de vârstă, pensie anticipată, pensie anticipată parţial, pensie de urmaş şi pensie de invaliditate.
Cât este indicele de corecţie?
Conform celor spuse de directorul Ilie Toma, indicele de corecţie, prevăzut la articolul 170 din Legea 263/ 2010 cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2015 este de 1,07.
Care este câştigul salarial mediu brut?
De la directorul Ilie Toma am aflat şi care este câştigul salarial brut în 2015, după cum se ştie el fiind utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat: „Pe anul 2015 câştigul salarial mediu brut este de 2.415 lei”.
Pe de altă parte, indemnizaţia socială minim garantată pentru anul 2015, începând cu 1 ianuarie, este de 400 lei. A crescut cu 50 lei faţă de anul trecut”.
Plafonul maxim al bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale are în vedere pentru anul 2015 valoarea corespunzătoare a sumei de 5 ori câştigul salarial mediu brut, respectiv 12.075 lei
Ajutorul de deces
„Începând cu 1.01.2015, cuantumul ajutorului de deces, prevăzut de Legea 263/ 2010, cu modificările şi completările ulterioare, este de 2.415 lei, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului. Anul trecut acest ajutor era 2.293 lei. În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, valoarea ajutorului va fi de 1.208 lei”, ne-a răspuns directorul Ilie Toma.
Indemnizaţia pentru însoţitori
Conform directorului Casei de Pensii Judeţene, de la 1 ianuarie 2015, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitori, în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi la gradul I, este 80% din valoarea unui punct de pensie, respectiv 665 lei.
Bilete de tratament
Pensionarii care doresc să plece la băi pentru tratament trebuie să aştepte luna februarie. De altfel tot la fel s-a întâmplat şi în anii trecuţi.
„Biletele de tratament vin abia după 15 februarie. Până atunci se fac negocierile între Casa Naţională de Pensii Publice şi furnizorii pentru astfel de servicii de turism şi tratament. Regulile sunt aceleaşi ca şi anul trecut: dacă au fost în ultimii doi ani, mărirea cuantumului pensiei şi tipul pensiei”, a precizat Ilie Toma.
