Conform CCM „istoric” negociat de Nica, Ciubotaru, Cozma, Pavăl ş.a. / De Sfânta Varvara ortacii de la C.E.H. vor băga ca MIG-urile. Când vor mânca suplimentul, îşi vor aminti cu nostalgie, printre înjurăturile minereşti, că până mai an, de 4 decembrie, lovau şi o primă…

292
de Marian BOBOC
►Apelul ZVJ: Niculescu, Drăgoi şi Petrescu, lăsaţi-i pe ortaci liber de Sf. Varvara!  Ortacii de la SNÎMVJ au luat tichetele-cadou şi mâine vor fi liberi!
Mâine, 4 decembrie, minerii, atâţia câţi mai sunt, o celebrează pe Sfânta Varvara, protectoarea lor. Acest obicei nu datează de ieri, de alaltăieri, ci de secole bune. Dar ce sărbătoare este aceea când mergi la şut cu buzunarele goale? Până şi comuniştii, cât erau ei de atei, de sărbători mai opreau motoarele industriei extractive şi o ardeau în defilări şi petreceri tovărăşeşti.
Chiar nu ne interesează
dacă inspectorii sociali de la Sindicatul „Muntele”, care inspectează de zor pe salarii grase, se pot uita mâine în ochii trişti ai ortacilor lor. Cotidianul nostru şi-a făcut datoria, semnalând, la timpul cuvenit, monstruozităţile Contractului Colectiv de Muncă, caracterizat, în pofida celor mulţi, de unii lideri, pardon inspectori sociali, ca unul „istoric”. Dragi ortaci de la „Muntele”, truditori ai pământului, bravi luptători cu întunericul, mâine, în subteranele minelor, puteţi să le mulţumiţi domnilor inspectori sociali de la Sindicatul „Muntele” (oare ei vor lua vreo primă? Întrebăm, nu dăm cu parul…) pentru că faceţi şut în această zi cu adevărat sfântă, e adevărat pentru minerul adevărat, nu pentru dieselişti-pensionabili… Dar până atunci, alte sindicate, mult mai raţionale şi verticale, le „mulţumesc”…
…prin intermediul ziarului nostru
„Mulţumim Sindicatului Muntele pentru protocolul încheiat cu conducerea CEH pentru ziua de 4 decembrie (ziua Sfintei Mari Muceniţe Varvara, ocrotitoarea minerilor) şi încă o dată mii de mulţumiri pentru prima tăiată cu ocazia sărbătoririi acestei zile”.
Semnează şi ştampilează liderii a 5 sindicate: Sindicatul Liber şi Independent EM Lupeni, Sindicatul Libertatea 2008 Livezeni, Sindicatul Liber EPCVJ, Sindicatul Muncitorilor şi TESA şi Sindicatul „Noroc Bun”.
Fiind vorba de cele sfinte,
ne aşteptam ca măcar grangurii huilei – Niculescu, Drăgoi şi Petrescu – să fie mai străbătuţi de fiorul religios şi să nu-i comande la şut pe ortaci exact în ziua când Sfânta Varvara, protectoarea minerilor, est prăznuită în biserică. Până mâine mai e timp ca acest triumvirat de tristă amintire – Niculescu, Drăgoi şi Petrescu – să nu se mai joace cu cele sfinte şi să dispună zi liberă la minele viabile ale Văii Jiului, atâtea câte mai sunt… Dacă faţă de PSD, partidul care i-a înfipt în funcţii, cei trei pot să fie dupli-triplicitari, dacă pe mineri sau pe alţi parteneri îi mai pot aburi, cred că atunci când vine vorba de cele sfinte nu ar trebui să-l mânie pe Dumnezeu… Nu de alta, dar să nu mijlocească puterea divină căderea guvernului Ponta.
Bunii creştini de la SNÎMVJ
De la ing. Aurel Anghel, directorul general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, am aflat că la cele 3 mine – Petrila, Paroşeni şi Uricani – nu se va lucra: „Specificul meseriei obligă minerul să aibă o relaţie deosebită cu Divinitatea. De aceea, mâine, 4 decembrie, ziua când este prăznuită Sfânta Mare Muceniţă Varvara, la minele SNÎMVJ nu se va lucra. Vor fi oficiate slujbe de pomenire în memoria celor care au pierit în mină şi pentru sănătatea celor care lucrează. Astfel, am preferat să respectăm această zi sfântă pentru mineri, zi a cărei tradiţie se pierde în negura vremurilor… Desigur, o vom recupera, pentru ca oamenii să nu piardă la venituri. Chiar astăzi (ieri – n.r.) am început să distribuim angajaţilor noştri tichetele-cadou în valoare de 350 lei/ persoană, acordate conform prevederi­lor CCM şi BCV, astfel ca să simtă şi familiile lor că e sărbătoare. Profit de acest prilej, pentru a le ura tuturor muncitorilor din mine: sănătate, putere de muncă şi tradiţionalul Noroc Bun!”.
Am prezentat două realităţi. Cum nu noi suntem cei îndrituiţi să judecăm, îi lăsăm pe bunul Dumnezeu şi pe Sfânta Varvara să judece cine este creştin şi cine nu…
„Mulţumim Sindicatului Muntele pentru protocolul încheiat cu conducerea CEH pentru ziua de 4 decembrie (ziua Sfintei Mari Muceniţe Varvara, ocrotitoarea minerilor) şi încă o dată mii de mulţumiri pentru prima tăiată cu ocazia sărbătoririi acestei zile”.

Comenteaza

Comenteaza