Consiliul local Petrila a decis ca petrilenii nu vor avea taxe mai mari in 2015

209

Consilierii petrileni au aprobat astăzi 9 proiecte de hotărâre, alte două inițiative legislative locale fiind amânate, iar unul fiind retras de pe ordinea de zi de primarul Ilie Păducel.

Printre cele mai importante decizii luate de Consiliul Local al orașului Petrila, la ședința de astăzi, se numără cele legate de cuantumul taxelor și impozitelor locale. Consilierul local PNL, Doinița Maria Bălănesc spune că anul 2015 nu va aduce majorări ale taxelor și impozitelor locale, care vor rămâne în același cuantum ca și în acest an. ”Mă bucur că atât Executivul Primăriei Petrila cât și Consiliul local înțeleg că nu trebuiesc puse biruri în plus pentru cetățenii Petrilei. Salut decizia Consiliului local, căreia i-am subscris și eu, de a păstra nemodificate impozitele și taxele locale pentru anul 2015. Cred că, în același timp, o măsură bună pentru toată lumea este și aceea potrivit căreia nici taxele minime de licitație și nici taxele de închiriere nu vor suferi modificări”, spune consilierul local Doinița Maria Bălănesc.

Același consilier local s-a arătat interesat în amănunt de proiectul prin care este aprobată achiziționarea prestărilor de servicii de registratură, curățenie, întreținere și pază pentru Spitalul de la Petrila, contract care se drulează cu societatea locală de gospodărie, EDIL URBAN SERV SA PETRILA. Consilierul liberal Doinia Bălănesc a dorit să afle dacă în acet  contract sunt prevăzute și costuri suplimentare pentru anul 2015. Răspunsul directorului firmei, dl.Costache, a fost că la cheltuielile de salarizare vor exista rectificări pozitive, ca urmare a modificărilor legislative privind salariul minim pe economie.  Sume mai mari au fost prevăzute și la capitolul de cheltuieli cu materiale igienico-sanitare, pentru care există solicitări mai mari.

Similar, Consiliul local Petrila a aprobat în ședința de astăzi, achiziționarea prestărilor de servicii de întreținere a Popicariei pentru o perioadă de un an. În acest sens, s-a stabilit ca administratorul Popicăriei, dl. Dobrică Marcel, se va ocupa și de închirierea acesteia, taxele aferente urmând să fie stabilite, la propunerea consilierului local Marius Heljiu într-o ședință viitoare a CL Petrila.

Consiliul local de la Petrila a aprobat și amplasamentul solicitat de CNI pentru construcția unui bazin de înot  didactic,  similar celui care funcționează deja la Petroșani. Acesta va fi construit în curtea Școlii generale nr.5 din Petrila și va avea o suprafață de 880 mp.

Din motive obiective, Consiliul local Petrila a fost nevoit să revoce o hotarâre de Consiliu care prevedea  executarea unor  reparatii la mai multe drumuri-auto-forestiere . Motivul acestei decizii a fost generat de faptul că nu s-au mai putut obține sumele necesare de la Romsilva.

Primarul orașului Petrila a decis amânarea unor proiecte prevăzute inițial în ordinea de zi a ședinței de astăzi a CL Petrila. Unul dintre acestea viza aprobarea amplasamentului pentru construcția de locuințe sociale în strada Parângului deoarece administrația locală nu a reușit să pună la dispoziția consilierilor o harta bine hașurată, pe care să se poata identifica ușor unde este situat terenul. Hotărârea a fost considerată de asemena incompletă deoarece nu avea trecută în mod clar suprafața care se solicita aprobării și datele de identificare.

Celălalt proiect amânat viza aprobarea amplasamentului pentru constructia de locuințe destinate medicilor și personalului care vor activa în cadrul Ambulatoriul de la Spitalul din Petrila. Primarul Ilie Păducel a explicat că, în acest fel, ar putea atrage mai ușor medici care sa accepte să lucreze în orașul Petrila.  Bunele intenții nu exclud însă respectarea prevederilor  legale cu privire la acest obiectiv, astfel că pentru lipsa unor informații concrete privind suprafața de teren solicitată pentru construcția acestor apartamente și  datele de identificare ale  amplasamentului, au condus la amânarea proiectului pentru o altă ședință în care reprezentanții Primăriei să vină ceva mai bine pregătiți.

Dincolo de relațiile mai mult sau mai puțin bune pe care le-au avut consilierii petrileni și primarul Ilie Păducel în cursul acestui an, având în vedere că aceasta a fost ultima întrevedere din 2014 a Consiliului local Petrila, primarul și consilierii au încheiat ședința într-o atmosferă de sărbătoare, urându-și de bine pentru anul care vine și ciocnind o cupă de șampanie în cinstea sărbătorilor care bat la ușă.

http://www.avantulliber.ro/

Comenteaza

Comenteaza