Carol Zah, criminalistul de renume din istoria Miliției
Carol Zah, din Petrila, a rămas un nume în istoria Miliției, numele său fiind pronunțat cu respect dar și cu teamă. A fost singurul criminalist de la Hațeg până la Gorj, care în 32 de ani de activitate nu a avut nici un dosar soluționat cu NUP (neînceperea urmăririi penale) sau AN (autor necunoscut). La cei 77 de ani, Carol Zah este plin de vervă, cu sensibilități nebănuite, deși a rămas fără un rinichi și două coaste, cu o proteză cocsofemurală și operat la ochi ca urmare a condițiilor și situațiilor limită în care l-a adus activitatea sa de criminalist… S-a apucat de scris poezie și proză autobiografică și are pregătite, pentru a vedea lumina tiparului, două volume.
Botezat de suita regală, care i-a dăruit o capră cu trei iezi și o casetă cu bani
Carol Zah este al 12-lea copil al familiei cu o gospodărie frumoasă la Baia Mare, Maramureș, aproape de Săsar. Tatăl era maistru gaterist la o fabrică ”de lux” producătoare de parchet, din Baia Mare. Și pentru că era al 12-lea copil, născut în 1938, o suită a regelui Carol l-a botezat și i-a făcut cadou o capră cu trei iezi, plus o casetă cu bani. Acest lucru, plus faptul că o soră s-a mutat în Ungaria avea să-l urmărească toți anii de școală și în activitatea sa de ofițer în perioada comunistă.
Nici nu împlinise doi ani când mama sa a murit, iar cei mici rămăseseră în grija tatălui și a fraților mai mari. A avut parte în acea perioadă de un ”accident” care era să-i fie fatal – a băut leșie dintr-o sticlă aflată prin casă. Fratele său mai mare, plângând, i-a dat lapte și tot ce știa că-l poate salva și l-a salvat… dar a simțit toată viața urmările acelui moment.
”A început războiul… Unul dintre frații luați în armată, după ce au trecut de ruși, în munții Tatra, a fost împușcat în cap. A mai trăit două luni. După alte două luni și tata a murit și am rămas 11 copii la mâna Celui de Sus…”- povestește Carol Zah. Părintele său a muri supărat, pentru că nu alt fiu nu a răspuns la chemarea sa de dinainte de moarte, pentru a avea grijă de cei mici… Chemarea disperată a tatălui este cuprisă în volumul de poezie a lui Carol Zah: ”Astăzi puterea mi-a slăbit și mi-e greu/Să țin în mână coasa și plugul/Și-n ajutor îl chem pe Dumnezeu/Să-mi dea jos de pe umerii grei jugul”… Asta se întâmpla ăn timp ce nemții erau acolo, unde își ascunseseră tancurile.
Carol Zah și un frate al său au fost duși la orfelinat unde au stat doi ani, după care au fost luați de o familie de țărani înstăriți din Tășag. ”Am fost tratați bine, aveam tot ce ne trebuia, muncem cot la cot cu întreaga familie”.
La școală, Carol Zah s-a evidențiat fiind sprințar la minte și plăcându-i să citească. A fost începutul șirului de școli – liceul, școala de ofițeri și Facultatea de drept din Iași. Deși le era bine, dorul de frați i-a făcut să ”evadeze” pentru a-i vizita. Așa a aflat că una dintre surori se mutase în Ungaria. Nu a reușit s-o mai vadă niciodată, deși încercase peste ani să obțină un pașaport. În 1988, aceasta a decedat…
”Eram ca robii”
”Mai târziu mi-am văzut de serviciu. Eram ca robii în muncă. La Petrila am ajuns din motiv de… dragoste. Eu și un coleg ne îndrăgostisem de două surori și pentru a ajunge la ele trebuia să trecem prin fața ușii comandantului de județ, lucru deranjant pentru el. Așa a ajuns colegul meu la Lupeni, iar eu la Petrila, cu recomandare ”un ofițer bine pregătit”. Aici, la Petrila era un căpitan Bil, iar Miliția era lângă Parc, aproape de stada Minei. Era de treabă. Primul meu caz deosebit a fost uciderea unei femei văduve, dispărute. Împreună cu fiul victimei, un copil de 17 ani, care cunoștea zona, am căutat o zi întreagă, iar lângă un pârâu plin de bălării… după vreo două ore am dat de călcâiul femeii. Așa am găsit-o. Eram mânz în meserie, eram locotenent. Au venit procurorul, șeful Miliției Petroșani – Szabo, căpitanul Bil, care m-au lăudat, dar le-am spus că am avut doar noroc. În acea perioadă, negăsind unde să locuiesc, am fost zi și noapte ofițer de serviciu. Am ținut locul tuturor colegilor. În 64, Biroul de Miliție Lupeni s-a transformat în secție și aveau nevoie de cinci ofițeri – eu și Pătruț (cu care semănam și eram născuți în aceeași lună), trei de la Petroșani. Doi ani am făcut naveta cu autobuzul. Acolo ne-am adunat vreo 12 ofițeri…” – a început Carol Zah să povestească despre acea perioadă de început care i-a marcat viața.
A trecut munții înzăpeziți în pantofi și s-a ales cu o proteză
Cu amănuntele specifice meseriei, criminalistul a relatat un caz care s-a ivit în același an 1964, la 1 decembrie. Doi bărbați plecaseră după bureți, iar unul nu s-a mai întors. Locțiitorul comandantului de la Lupeni, Baba, i-a spus lui Zah să-și formeze o echipă: ”ești tânăr, 26 de ani, ești bine pregătit”… Doi ofițeri și un sectorist au luat munții înzăpeziți în piept, îmbrăcați ca la serviciu și încălțați în pantofi.
”Era ora 4,00 după-amiaza. Ne-am răsfirat și am ”gleblat” muntele până sus în vârf. Ningea și viscolea. Am coborât pe partea cealaltă versantul, pe o pantă abruptă și am dat de o cabană, jos la poale. Pe o bancă, doar în cămașă cu mânecă scurtă se afla bărbatul. Avea pielea maro. Nu am crezut că-l vom găsi. Am hotărât să rămânem o parte în cabană, iar unul să mergă să anunțe. Am petrecut noaptea acolo. Eu care fumam patru pachete de țigări în 24 de ore, aveam doar patru țigări și patru lei. Trebuiau să vină după noi, să ducem mortul, dar nu au venit la ora stabilită. Eram înghețați, nemâncați, obosiți… Spre Lupeni dacă o luam, eram convinși că vom muri. Am luat-o pe vale spre Gorj. Am dat peste un magazin forestier. Am cerut o pâine și un pachet de țigări. Eram în pantofi în zăpada până la genunchi. Ne-am apropiat de sobă… Vânzătorul a crezut că suntem fugari, dar după ce i-am explicat, a scos parizer și ceapă. Îmi amintesc că era impresionat. Am ajuns apoi în gara Aninoasa de Gorj. Acolo șeful de gară a vorbit cu conductorul și am ajuns acasă, la Iscroni. Locțiitorul Baba dăduse telefon la Deva să anunțe că omul a fost găsit mort, dar că noi dispăruserăm. A fost bucurie mare când ne-a văzut, ne-a îmbrățișat, nu ne-a mai lăsat să plecăm acasă și ne-am culcat la un prieten. Șeful de județ ne-a apreciat și ne-a dat 1000 lei la salariu. După acea acțiune din 1964, am tras… Am fost operat prin 2006 la Spitalul Județean Deva pentru proteză cocsofemurală. Eu care am fost fotbalist legitimat. Acea răceală m-a afectat serios” – a spus criminalistul Zah, al cărui fiu este medic și care i-a stat mereu alături.
După două luni de activitate la Lupeni, a fost fost recomandat MAI pentru Facultatea de Drept, tocmai la Iași. Asta pentru că se afla sub supraveghere, și din cinci în cinci ani era trimis la specializare. În dosarul său de cadre apărea botezul suitei regale și sora plecată peste graniță…
Salvatorul din ape și rinichiul pierdut
A urmat contopirea Miliției din Lonea cu cea din Petrila, iar Carol Zah a fost transferat împreună cu același coleg și prieten Pătruț.
La Petrila a avut parte de un alt caz care i-a schimbat, din nou, viața, caz pornit din cartierul muncitoresc Groapa Seacă. Maistrul de acolo era învinuit pentru chestiuni tehnice… În 1970, luna mai, pârâul Jieț s-a umflat atât de tare încât a inundat cartierul Pod Fabrică. ”S-a format o echipă de salvare. Aveam 31 de ani. M-au legat cu funii pentru a nu fi luat de ape și am intrat pentru a salva oameni și lucruri. A fost o zi grea. Am reușit să salvez un bătrân și doi copii. De atunci, am luat la rând spitalele. Rinichiul stâng apărea ca un cerc de lumină albă. Medicii nu știau care este cauza. Fiul meu s-a specializat la Clinica din Cluj și datorită lui am ajuns la o comisie de 12 doctori… Cauza era macerarea rinichiului care se afla într-o pungă cu lichid, pungă lipită de două coaste. Operația a fost complicată. S-a întâmplat în 1985” – precizează Carol Zah.
Criminalistul cu sânge rece, un poet remarcabil
Cunoscuții spun că era considerat ”mintea luminată” a miliției, colonelul Zah rămânând singurul criminalist pe zona dintre Hațeg și Gorj. A fost un nume cu renume. Lucra din greu, uneori mergând din casă în casă, zile și nopți dedicate cercetărilor… ”Am stat la câte o crimă de azi până a doua zi și am căutat urme. Lucram la Laboratorul de criminalistică cu Tutilă, care mă ajuta, dar fără ultraviolete nu aveai ce căuta. Așa se face că am lucrat cu infraroșii apoi cu ultraviolete timp de 12 ani. Așa am ajuns să mă aleg și cu o cataractă nucleară la un ochi. M-am operat la Spitalul Militar Cluj” – a spus Carol Zah despre altă urmare a muncii sale asupra sănătății…
Pensionat în 1994, colonelul Carol Zah s-a apucat de scris, viața sa fiind un izvor bogat de subiecte. Văzând scrierile sale, e mai greu să crezi că un criminalist cu mintea precum clistalul și sânge rece poate fi capabil de asemnea sensibilități exprimate în poezie. Până și proza autobiografică este plină de căldură atunci când vorbește de familie, de frați și părinți, de soție și copil. Carol Zah a fost și este un om complex, controversat datorită profesiei sale, dar mult respectat.
Ileana Firtulescu, ziarist Cronica Vaii Jiului
