DISTRIBUIȚI
de Corneliu BRAN

Intitulat „Festivalul Tradiţional al Meşteşugarilor” şi organizat pe parcursul a trei zile la Petrila la sfârşitul săptămânii trecute de o firmă din ţară în parteneriat cu primăria şi consiliul local, acest eveniment n-a reuşit să adune decât CINCI meşteşugari din ţară şi NICIUNUL din Petrila sau din Valea Jiului.
Noi am fost prezenţi sâmbătă la prânz prin Petrila. Nu mică ne-a fost mirarea să vedem printre standurile amenajate foarte puţini petrileni, asta pe lângă faptul că am constatat că existau mai mulţi comercianţi cu alte cele decât meşteşugari propriu-zis, „Festivalul Micilor şi al Comercianţilor Ambulanţi” fiind poate un titlu mult mai realist decât cel pus de organizatori.

Apă „bună” sau apă „rea”?
Imediat ce am ajuns am fost luaţi de-o parte de un petrilean, pe nume Petre, aflat cu copilul „la plimbare”, care ne-a zis: „Eu vă cunosc, dumneavoastră nu cred că mă ştiţi. Sunteţi de la ziar şi mă bucur că vă întâlnesc aici, deoarece chiar mai înainte, când copilul mi-a cerut să-i cumpăr mici, atras de miros, am constatat că nu pot face acest lucru”. „De ce, cine nu vă lasă?”, l-am întrebat. „Conştiinţa şi frica de a nu-mi îmbolnăvi copilul! Păi, uitaţi-vă dumneavoastră, ăştia care vând mici niciunul, dar niciunul nu au apă curentă trasă la stand! Folosesc apă pentru spălatul mâinilor şi a cărnii din nişte butoaie de plastic. Cum pot oare eu să am încredere şi să-mi las copilul să mănânce aceste bunătăţi, între ghilimele de rigoare desigur?”. „Da, dar apa e apă şi săpunul pentru spălat mâinile e săpun… Nu credem că problema se pune aşa, fiind o acţiune publică probabil cei care trebuie să verifice şi-au dat avizul, au controlat toată marfa, nimeni nu şi-ar permite, credem, să nu fie aşa…”. „Domnule, eu pe asta nu mă pot baza. Apa curgătoare de la reţea e una, e apă potabilă, curată, iar apa asta din butoaie e altă poveste… E o apă stătută care cine ştie de câte zile stă prin recipientul ăla… N-am curajul, vă spun sincer. Uitaţi-vă la cel ce face micii de la standul din apropiere, nu are nici măcar mănuşi, cum s-ar impune…”. La asemenea cuvinte ce să mai zici, mai cu seamă că, într-adevăr, unul dintre comercianţi lucra cu micii fără mănuşi! Pe direct…

Apă „bună”, desigur!
După ce am terminat această discuţie am încercat să stăm de vorbă cu unul dintre organizatori.
S-a întâmplat să dăm destul de repede de patronul firmei ce se ocupă de organizarea prin ţară a acestui „festival”,  bucureşteanul Vergil Turcu.
„Scopul acestui festival este acela de a descoperi şi de a promova meşteri autentici. Când spunem promovare ce înseamnă, de fapt? Înseamnă că le asigurăm acestor meşteşugari locaţie, fără să le percepem taxe, luându-i cu noi prin ţară ori de câte ori organizăm un asemenea festival. Avem aici cu noi câţiva meşteşugari, în număr de cinci, care şi lucrează şi expun ceea ce realizează cu talent. Din păcate, din zonă, de aici nu a răspuns niciun meşteşugar, deşi aveam date destule că sunt în Valea Jiului câţiva meşteşugari talentaţi, printre care şi cetăţeni ce se ocupă de metaloplastie. Chiar de curând m-a sunat unul dintre aceştia, dar, din păcate, văd că n-a mai ajuns la Petrila! Este singurul din zonă care m-a contactat. Mă întreb de ce nu au venit, ţinând cont că le asiguram un spaţiu gratuit, iar din partea firmei Timişoreana aveau asigurat şi un bax de bere drept premiu de participare.
Revenind la organizarea făcută de firma mea, avem o singură firmă care asigură alimentaţia publică a acestui festival-târg, dacă-i pot spune aşa, cei de la Timişoreana. Ei sunt cei care vin cu o parte din susţinerea materială a acestui festival, iar o altă parte fiind susţinută de comercianţii ce au standuri, cei ce vând diverse articole, începând de la îmbrăcăminte, până la obiecte artizanale. Mai există o sponsorizare a festivalului venită pe calea parcului de distracţii pentru copii. Este, dacă vreţi, un fel de autofinanţare, plus o cofinanţare venită pe calea celor de la Timişoreana, cu banii strânşi plătindu-se scena şi cei care urcă pe scenă, artiştii. În cazul de faţă, la Petrila, pe lângă artişti consacraţi ce vor susţine un spectacol, vor fi şi artişti locali, tinere talente din Vale.
Referitor la falsa problemă a apei, vă pot spune că în bidoane există apă potabilă luată recent din reţeaua de apă potabilă din Petrila, o apă cu care îşi spală mâinile sau vasele comercianţii. Trebuie spus, să se ştie, marfa ce se prepară aici vine porţionată, în casolete, în condiţii absolut igienice de transport, deci carnea nu se tranşează pe masă cum există alte obiceiuri pe la alte firme, iar cei care pun carnea sau micii pe grătar poartă mănuşi. Că s-a întâmplat ca unul-doi dintre ei să nu aibă mănuşi, într-adevăr, se poate, nu zic nu, dar voi sta cu ei de vorbă să nu se mai întâmple, mai cu seamă că au fost instruiţi în acest sens şi aşa cer şi normele igienico-sanitare! Cetăţenii trebuie însă să ştie că absolut toată carnea e verificată şi nu există probleme în acest sens! Există şi unii cetăţeni de genul cârcotaşi, nu e prima oară când aud tot felul de chestii, dar să nu se supere domnii, aici se mănâncă mai bine ca acasă şi, poate, pregătirea mâncării se face în condiţii mai igienice, mai bune decât în multe din gospodăriile celor ce reclamă una şi alta. Nu vreau să intru în polemică cu nimeni, dar, uneori, unii prea exagerează!”, ne-a declarat Turcu.

Doi meşteşugari şi lucrările lor
Dintre puţinii meşteşugari prezenţi la Petrila, am ales să stăm de vorbă la întâmplare cu doi dintre ei.
Argeşeanul Ioana, din Stâlpeni, ne-a spus: „Cu ceea ce am venit aici sunt produse de mine. Am momente când lucrez şi aici, chiar acum m-aţi prins lucrând. Am mai multe colecţii lucrate de mine, în lemn, una dintre acestea se intitulează Trupa de muzicanţi. Este o colecţie cioplită de mine care reprezintă muzicanţi. După cum vedeţi aici mai am şi colecţia Oameni de vază din sat, respectiv un primar, un poliţist, un doctor şi un popă. Aici mai am o căruţă cu un cal, tot din lemn, căruţa putându-se folosi acasă pe post de ghiveci”.
Un al doilea meşteşugar cu care am stat de vorbă a fost vâlceanul Gheorghe Cimpoeru, din localitatea Băbeni. „Fac în general obiecte din lemn ce se folosesc în bucătărie, începând de la linguri de diferite dimensiuni, până la făcăleţe, boluri de salate (găvane), copăiţe, platouri rustice pentru aperitive, platouri pentru mămăliguţă, toporaşe de tocat vinete sau dispozitive de masat tălpile după o zi de lucru, scăunele şi măsuţe. Nu sunt sculptor de meserie, ceea ce fac este din pasiune, la bază eu având meseria de sculer-matriţier. Am lucrat în domeniul mecanică fină la o fabrică, dar, ulterior, după ce fabrica a fost preluată de nişte francezi, nu mi-a plăcut cum merge treaba şi am demisionat, luându-mi munca în propriile mâini”

Comenteaza

Comenteaza