DISTRIBUIȚI

“Singurul om în care trebuie să ai încredere absolută ești tu.” – cuvintele unui om splendid, mama mea.

 Este începutul unei povești al cărui autor sunt eu.

La început a fost o provocare, apoi a devenit o vindecare, o simplă terapie.

 Născută pe 15 August 1991 în județul Prahova, actualmente locuiesc în Italia unde m-am stabilit în urmă cu aproape zece ani. Ce fel de om sunt? Nu prea știu.

Pot spune că-mi plac serile liniștite, îmi place să cred că singurătatea poate fi un medicament sănătos câteodată, sunt o fire romantică și visătoare. Sunt lunatică, plâng și peste o secundă râd, uit de supărare imediat, cred că suntem datori celor care ne fac să zâmbim măcar o dată pe zi.

Nu sunt un om trecut prin viață dar am avut șansa de a cunoaște multe povești, multe femei, mulți domni și câțiva bădărani. Am învățat să trag cu urechea, să învăț din greșelile altora, să mă hrănesc cu poveștirile cu tâlc, să-mi pregătesc sufletul pentru ce va fi.

Maria Cristiana Tudose

Suntem oglinda propriei familii. Nu putem rupe rădăcinile, păstrăm credința părinților, înțelepciunea și aventurile bunicilor. Verile copilăriei mele le petreceam prin Bărăgan, mai exact într-un sat pe lângă Slobozia. Am învățat multe despre viață, amintiri din care astăzi am de învățat.

Străbunicii mei mi-au fost bunici, am învățat de la ei ce înseamnă să iubești și să muncești pentru familie. Îmi amintesc cum mergeam și alegeam pepeni delicioși pe un câmp fără sfârșit, cum ne scăldam într-o baltă, cum mergeam la spălat covoare, cum ne ascundeam de soare în casă, cum ne plimbam pe uliță. Timpul zbura pe atunci deși ne bucuram cu puțin. Nu critic generația de astăzi, avem nevoie de progres deși riscăm să devenim superficiali.

Deseori facem schimbări pentru că ne dorim ceva nou, alteori facem schimbări pentru că n-avem de ales. Viața știe cât poți, tu trebuie să te lași purtat de val. „Dumnezeu nu-ți va da mai mult decât poți duce.” – în serile în care mă rugam, de multe ori L-am întrebat pe Dumnezeu dacă nu-mi poate oferi mai mult și L-am provocat să mă pună la încercare. În timp am înțeles că nu pot duce mai mult, că viața ne oferă cât merităm, cât putem suporta. Deși întotdeauna am avut impresia că sunt un om puternic, am descoperit că am sufletul plăpând, câteodată prea sensibil. Că am fost o plângăcioasă de mică și așa am rămas.

Primul om pe care l-am iubit? Mama. Îmi amintesc cât plângeam după ea, cât mă făcea să râd, cât am învățat și învăț de la ea. Adormeam ținând-o de mână. După patru ani de viață, ani plini cu jocuri și liniște, Dumnezeu a decis să-mi facă un cadou: Diana, sora mea. Îmi amintesc cât eram de emoționată când am văzut-o prima dată. Mi-au pus-o în brațe printr-un geam strâmt și rece: un fulg de nea, o ființă atât de plăpândă și plângăcioasă. De atunci am înțeles că sunt în siguranță, voi avea o soră și ne vom ajuta când va fi nevoie.

Întotdeauna am dus lipsă de perseverență, în timp am schimbat nenumărate pasiuni. Îmi place să dansez deși nu mă consider o profesionistă. În timpul liber îmi place să citesc, să ascult muzică și să mă ocup de handmade pentru casă. În ultima vreme gătesc. Surprinzător și pentru mine, nu sunt o fire răbdătoare, deseori sunt neastâmpărată și agitată.

IMG_7049

Pagina Eu sunt femeie apare în Septembrie 2010, ca un joc între două prietene. Anii trec, oamenii se schimbă, ne maturizăm, schimbăm puncte de vedere și mai ales… suferim. Și suferim atât de mult încât căutăm cu disparare o soluție, un mod de a ne vindeca. Între noi fie vorba, în momentele grele mai mult ne ajută un străin decât un om de la care așteptăm mări și stele.

Oamenii ne rănesc, ne cer sacrificii, profită de tot ce avem, pretind maximul și apoi îi miră indiferența noastră. Noi femeile avem prostul obicei de a ne sacrifica visele pentru ceilalți, sacrificăm orice de dragul altora. Este bine până la un moment dat. Strângem dezamăgiri, lacrimi, supărări, certuri și lovituri până la un moment dat. Da, putem mulțumi celor care ne-au rănit, îi putem saluta elegant spundu-le că ne-au făcut o favoare sau… le putem demonstra că am reușit, că deși ne-au ținut ascunși de lume, deși ne-au interzis și ne-au pus piedici, ne-am ridicat și am mers înainte.

Mulțumesc pentru că ești aici,

Cu drag,

Maria Cristiana Tudose

Comenteaza

Comenteaza