DISTRIBUIȚI

Stațiunea montană Șureanu pare să prindă contur și asta datorită administrației locale din Petrila care în ultimii doi ani a încercat tot felul de soluții pentru a crea aici o zonă turistică.

Drumul spre stațiunea montană Șureanu ar putea fi modernizat, dacă trece în proprietatea Consiliului Local Petrila. Momentan acest tronson de drum forestier aparține Direcției Silvice de la Deva și printr-o Hotărâre de Guvern ar putea trece în administrarea primăriei pentru a putea fi modernizat pentru turiștii ce vor veni în stațiune.

Primarul Ilie Păducel susțiine că a cerut ca acest tronson de drum să fie dat administrației locale.

„Am solicitat promovarea unei Hotărâri de Guvern pentru trecerea drumului forestier Petrila Aușelu care este în domeniul Silvic către Consiliul Local Petrila în vederea modernizării. Se completează documentațiile în aceste zile și vor fi depuse la Guvern pentru a fi promovate aceste hotărâri în vederea rezolvării acestor probleme”, a declarat Ilie Păducel, primarul orașului Petrila.

Edilii vor ca pentru modernizarea acestui tronson de drum să primească finanțare prin fonduri europene. Și în ceea ce privește finanțarea, lucrurile sunt în faza întocmirii documentației necesare.

Primarul Ilie Păducel a mai inaintat Guvernului o solicitare de modificare și completare a anexei Legii 526 care prevede faptul că orice administrație locală ce are o astfel de zonă forestieră să beneficieze de anumite scutiri. În cazul administrației petrilene scutirea înseamnă ca aceasta să primească de la Romsilva ce 30 de hectare de teren necesare pentru construirea telescaunului din munții Șureanu, fără a oferi alt teren la schimb.

Iulia BĂLUȘĂ

Comenteaza

Comenteaza