Elevii din clasele primare, exemplu pentru comunitate

302

Elevii din clasele I-IV de la Școala Gimnazială numărul 5 din Petrila, protejează mediul și își doresc să influențeze comunitatea să facă același lucru. Cei mici s-au implicat într-un proiect de reciclare, unde colectează obiecte electrocasnice nefolositoare pentru a proteja mediul de poluare.

„Este vorba despre proiectul „Patrula de Reciclare” și cu ajutorul acestuia am vrut să aducem la cunoștință cetățenilor dacă au obiecte electrice și vor să le arunce, pot să le doneze în contul patrulei școlare. Suntem implicați în acest proiect, ce se desfășoară până în 15 mai și este un proiect național de mediu, desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare. Se desfășoară cu ajutorul inspectoratelor școlare și avizat de Ministerul Educației Naționale. Se urmărește prin acest program încurajarea comportamentului responsabil față de mediu și dorim să încurajăm colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice”, a declarat, pentru GDD, Avram Carmen, învățător la Școala Gimnazială numărul 5 Petrila.

Din cadrul Școlii Gimnaziale e implicată o echipă de 25 de elevi din clasele I-IV. Dascălii din Petrila consideră această acțiune benefică pentru cei mici.

„Implicarea elevilor în astfel de proiecte este benefică, deoarece încercăm să le creem un comportament responsabil față de mediu, iar după cum știm aparatele electrice și electrocasnice, nefolositoare nu se degradează și nu trebuie să fie aruncate în natură pentru că poluează mediul în care trăim. Implicându-i în voluntariat, le deschide orizontul către a face lucruri benefice pentru comunitatea în care trăiesc”, mai spune Carmen Avram.

Pe perioada iernii, cei mici s-au documentat la școală despre ceea ce înseamnă reciclare și au realizat flyere pentru a îndemna oamenii la reciclare. Odată cu venirea primăverii, aceștia vor desfășura activități și în aer liber, unde îi vor îndemna pe adulți să protejeze mediul înconjurător.

„Ne-am propus să desfășurăm în perioada următoare câteva activități, iar până acum am lucrat în clasă și am promovat proiectul la nivel de școală, unde copiii au realizat machete colorate și flyere pentru promovarea acțiunilor patrulei în comunitate, îndemnuri, mesaje ecologice, iar în perioada următoare ne-am propus informarea cetățenilor cu privire la importanța colectării deșeurilor tip D, a bateriilor și a surselor de iluminat, acțiuni de colectare a acestora, dar și de  determinare a predării a acestora patrulei de colectare de la Școala Gimnazială numărul 5 Petrila. Obiectele mici le pot aduce la noi la școală, iar pentru obiectele mari pot apela gratuit TelVerde 0800444800, unde vine o echipă și le ridică, ei doar trebuie să menționeze că sunt suporteri ai patrulei școlare de reciclare”, mai spune învățătoarea.

În cadrul proiectului s-a implicat și Primăria Petrila, dar și alte societăți care au donat pentru Patrula de Reciclare de la Școala 5  mai multe obiecte electrice nefolositoare.

Iulia BĂLUȘĂ

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza