DISTRIBUIȚI

Guvernul Ponta a împărțit, în ultimii doi ani, numai funcții nu și responsabilități celor pe care i-au numit ca și conducători ai companiilor de stat. Politicienii le-au dat funcții peste funcții, remunerate pe măsură, însă nu a cerut nimic în schimb, arătând astfel dezinteres față de economia națională. Directorii companiilor sunt și reprezentanți în CA-uri, pe la un set de alte companii de stat. Coincidență sau nu, mai toate au aceeași problemă. Nu se integrează pe o piață concurențială.

Treaba cu directorul numit politic în fruntea unei societăți de stat s-a pliat perfect și în județul Hunedoara. Fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, social-democratul Daniel Andronache a condus și CEH-ul, dar și alte companii de stat, din diferite posturi.

Veniturile încasate, de la cel puțin patru societăți, sunt demne de un european capabil. Situația în care a lăsat CEH-ul, după ce a fost promovat subsecretar de stat – probabil pentru aptitudinile manageriale de care a dat dovadă în perioada în care a condus societatea hunedoreană-  arată însă că au fost nemeritate.

Anul trecut, fostul director general al CEH a fost remunerat cu  suma de 216.043 lei, reprezentând salarii și indemnizații. Declarația de avere pe care Andronache a semnat-o în acest an arată că fostul general al CEH – în perioada în care trebuia să găsească soluții pentru o entitate greoaie ce nu se integrează pe piața de energie – a mai primit indemnizații în sumă de 52.800 lei de la Roșia Montană Gold Corporation și indemnizații de 10.150 lei de la Devagold. Până a fost numit la CEH, Andronache a condus Minvest, societate de la care a încasat din postura de general 13.988 lei. De la Minprod Șoimuș, fostul director al CEH a încasat dividente în valoare de 136.721 lei.

Spre finele anului trecut, Daniel Andronache a devenit membru în Consiliul de Administrație al Hidro-Tarnița, societatea la care CEH-ul este acționar și trebuie să dea pe puțin 2 milioane de euro pentru construcția hidrocentralei de pompaj Tarnița-Lăpuștești.

Anul acesta, fostul director al Complexului Energetic Hunedoara a reușit să își achiziționeze, în Deva, un apartament în suprafață de 70 metri pătrați. Așa se face că acum, Andronache are în proprietate două apartamente și un garaj.

Potrivit declarațiilor de avere, Andronache mai are un Mercedes din 2007. Dacă la finele lui 2013 fostul general al CEH avea în conturi 100 de mii de euro și 230 mii lei, declarația din 2014 arată creșteri ale sumelor. Așa se face că depozitul în euro a rămas la 100 mii, iar cel în lei a crescut la 400 mii.

Complexul Energetic Hunedoara a fost înființat la 1 noiembrie 2012. O dată predestinată, pentru că în tradiția populară, 1 noiembrie este Ziua Morților. Cu ”pecetea” în frunte încă de la naştere, Complexul a avut parte de directori politici. Unul, Costel Alic, despre care se spune că a bătut palma cu străinii și a importat huilă de a umplut stocurile de la termocentrale, dar și silozurile de la unitățile miniere din Valea Jiului. Nu de alta dar, cum huila din import era în depozitele de la Mintia, cea din Valea Jiului nu mai putea fi cumpărată.

După scandalul importului, Alic a fost schimbat. Și atât. În locul lui a fost adus, de la Minvest, Daniel Andronache. Un alt social-democrat, la fel ca și predecesorul său. S-a schimbat directorul, nu și direcția. Complexul Energetic Hunedoara a continuat să alunece. Nu pe bursa de energie sau pe piața de electricitate ci spre ”instituția falimentului”.

Acum, la nici doi ani de la înființare, Complexul are un al treilea director. Nu poate fi numit tehnocrat, ci cu afinități social democratice. Până acum, nici actualul general nu a dovedit că ar deține soluția salvatoare pentru colosul hunedorean.

Oamenii așteaptă o decizie politică. Culmea, aceasta ar trebui să vină tot de la același Guvern condus de Victor Ponta, sub conducerea căruia Complexul Energetic Hunedoara a ajuns din nou-înființat viitorul falimentar.

Mihaela MIHAI

 

Comenteaza

Comenteaza