Hunedoreanul care a început cu dreptul. Proiectele legislative ale Ministerului Muncii duse în faţa Senatului

230

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Gabriel Lungu, numit în funcţie de câteva zile, a fost prezent, în noua sa calitate, în prima lui şedinţă de plen  în Senatul.

Proiectele legislative ale ministerului au fost prezentate de hunedorean.

„Am fost trei ore în Plenul Senatului pentru a prezenta punctele de la minister în legătură cu proiectele legislative, aşa că nu a fost foarte lejer la început de drum. Nu mi-a fost extraordinar de greu, doar că totul e în forţă. Am vreo şase ani de activitate pe proiecte legislative şi asta m-a ajutat foarte mult. Avantajul în cazul meu e că am studii juridice, că altfel eşti în pom”, spune Gabriel Lungu.

Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu, cel care a crezut că proaspătul secretar de stat este potrivit în funcţie şi l-a propus pentru nominalizare s-a declarat mândru de prestaţia hunedoreanului

“Gabriel Lungu a venit acolo să pledeze să ne convingă să îi aprobăm propunerile legislative şi ne-a convins. Sunt foarte mândru de prima prestaţie a lui Gabriel Lungu, în calitate de şef al Departamentului de Muncă, Protecţie Socială al UNPR, am făcut această propunere. Şi toţi oamenii din Valea Jiului ar trebui să fie mândri că au secretar de stat din Valea Jiului. Chiar s-a descurcat foarte bine, adică se vede experienţa lui de la Prefectură şi eu zic că am făcut o alegere corectă. Acum rămâne să confirme în continuare şi să arătăm că această personalitate aduce beneficii zonei de unde a plecat. Asta e ideea”, a declarat, pentru GDD, Haralambie Vochiţoiu.

Gabriel Lungu a fost numit de vineri secretar de stat la Ministerul Muncii.

Anamaria SANDA

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza