
Activitatea extractivă la mina Petrila va înceta la finele acestei luni, conducerea Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului afirmând că lucrările de închidere, atât cele de suprafață cât și cele de subteran, sunt în grafic.
Deși mai avea rezerve exploatabile de huilă, politicul a decis că mina Petrila trebuie închisă. Actualul director al societății care înglobează minele neviabile declara pentru Gazeta de Dimineață, că mina Petrila ar fi trebuit închisă imediat după exploziile care în noiembrie 2008 au zguduit subteranul unității miniere.
La acest moment, cu câteva zile înainte de extragerea ultimei tone de huilă de la mina Petrila, conducerea SNÎMVJ spune că lucrările de închidere sunt în grafic.
”În 31 octombrie se extrage ultima tonă de huilă. În noiembrie și decembrie se va lucra la închiderea subteranului, iar la suprafață lucrările de închidere vor continua până la finele lui 2016”, a spus, joi, pentru GDD, Aurel Anghel, directorul SNÎMVJ.
Potrivit sursei citate, lucrările de închidere presupun și construirea de diguri de mare rezistență, dar și înnămolirea unor locuri de muncă pentru a preîntâmpina fenomenele de încălzire.
Minerii spun că, din punct de vedere tehnic, se poate încă exploata huilă la Petrila, pentru că există rezerve de cel puțin 200 de mii de tone imediat, însă nu se mai vrea continuarea activității.
Dorința minerilor de la Petrila și faptul că huila din subteran mai poate fi exploatată până la finele lui 2017 nu cântăresc deloc în momentul în care guvernanții iau decizii din birouri. La 1 noiembrie, de Ziua Morților, la Petrila, minerii pot aprinde candele în memoria zăcământului. Asta pentru că de la acea dată nu va mai fi extrasă nicio lopată de huilă, cărbunele urmând a fi îngropat pe veci în adâncurile pământului.
Mina Petrila este inclusă pe programul de închidere în baza căruia Uniunea Europeană permite subvenționarea mineritului și trebuie să se închidă la finele acestui an, la 156 de ani de la prima atestare a activității de extracție.
Mihaela MIHAI