DISTRIBUIȚI

Complexul Energetic Hunedoara va disponibiliza anul acesta 540 de persoane, conducerea CEH mimând o consultare cu sindicatele, cele afiliate Federației Energetica, pentru a putea prezenta planul de reorganizare-eficientizare în fața Consiliului de Administrație spre aprobare.

 Consultarea sindicaliștilor pe marginea disponibilizărilor a fost doar o acțiune punctată, pentru că în fapt nimeni pare a  ști ceva. Nici măcar cei care au fost consultați.

”Nu am semnat niciun act absolut niciun act, am fost chemați la consultări, s-a făcut o analiză asupra cererilor de disponibilizare. La noi sunt oameni ce și-au manifestat intenția de a se trece pe liste, dar încă nu avem nimic negru pe alb, ce condiții, ce plăți compensatorii, ce venituri în completare. Nu ne-am dat niciun acord”, a declarat, joi, pentru Gazeta de Dimineață, Mihai Lorincz, președintele Sindicatului Liber SE Paroșeni.

Nici juristul de la CEH nu s-a arătat dispus să spună dacă planul conducerii e legal sau nu.

”Nu sunt purtător de cuvânt, nu pot da relații”, a spus, joi, Gabriela Pâciu, care e și secretarul CA-ului.

Sindicaliștii afiliați Federației Energetica, mai ales cei din energie, susțin că protejează locurile de muncă, dar sunt de acord cu disponibilizările. Ba chiar vor protecția maximă a salariatului.

”Niciodată n-am fost împotrivă și nu ești sindicalist dacă ești împotriva unei eficientizări, a unei reorganizaări ca să aperi locurile de muncă, să ai continuitate în activitate și protejăm în continuare salariații care nu vor să fie disponibilizați. Vom stabili la momentul oportun criteriile pe care se vor face disponibilizările, dar totuși milităm pentru protecția maximă a salariatului și nu o să fim de acord cu o suplimentare (a numărului de disponibilizări-n.r.) în caz că punem pericol activtatea sau protecția socială a angajaților”, a mai spus Lorincz.

Ion Pisc, președintele Federației Energetic, spune și el că n-a semnat niciun act prin care să își dea acordul pentru cele 540 de disponibilizări, susținând că planul de disponibilizare e al CA-ului și al ministerului.

”Nu am semnat niciun fel de acord în numele și pentru Federație privind programul de disponibilizare în baza programului de eficientizare al unității. Singurul lucru pe care îl pot confirma e că ne-a fost adus la cunoștință numărul de salariați care urmează a fi disponibilizați în baza planului de eficientizare, 540. Programul de reorganizare este atributul administrației. Listele cu persoanele disponibilizate sunt semnate de către sindicate, tabelul cu posturile ce urmează a fi desființate. Programul a fost întocmit în urma discuțiilor din Consiliul de Administrație și respectiv în urma discuțiilor purtate la nivelul acționarului care e statul prin ministerul Energiei. Planul nu are legalitate în momentul în care sindicatele nu semnează lista cu personalul disponibilizat”, a spus, joi, pentru GDD, Ion Pisc.

Liderul de la Energetica susține că în cadrul discuțiilor cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, ce vor avea loc,  vineri, „se va opune practic prin vorbe disponibilizării de personal”. Mai mult, Pisc vrea ca minerii care îndeplinesc condițiile de pensie să iasă la pensie. Și nu e pentru prima dată când afirmă acest lucru.

”Nu sunt adeptul acestora (disponibilizărilor-n.r.), sunt doar adept al ideii ca cei care îndeplinesc condițiile de pensionare fără diminuarea punctului de pensie să lase locul tinerilor în vederea continuării activității în exploatările miniere.  Nu suntem adepții disponibilizării, dar dacă posturile ce urmează a fi desființate nu împiedică procesul de producție ele trebuie să aibă în vizor redistribuirea personalului în cazul unității, iar cei care ar întrerupe raporturile de muncă ar trebui să fie aceia care îndeplinesc condițiile de pensionare și nu li se diminuează punctul de pensie„, a completat Pisc.

Liderul de la Energetica confundă pensionarea cu disponibilizarea. La nivel teoretic, persoanele care pleacă în pensie nu trebuie să încaseze şi venituri compensatorii, plusuri financiare regăsite doar în cazul procesului de reorganizare şi restructurare.

Despre oportunitatea şi analiza  făcută înaintea luărrii deciziei concedieri colective nu reuşesc însă să vorbească răspicat sindicaliştii din Energetica.

Lorincz, liderul Federației Energetica de la Paroșeni, recunoaște că cele 59 de disponibilizări propuse la acest punct de lucru pot afecta activitatea termocentralei, pentru că rămân posturi neacoperite pentru care trebuie găsite soluții.

Reprezentanții Sindicatului Muntele au afirmat în ultima perioadă că planul de eficientizare prezentat de directorul Aurel Niculescu cuprinde numai tăieri de drepturi și reduceri de personal și că administraţia nu i-a consultat înainte de prezentarea şi susunerea spre aprobare a programului.

Şedinţa consiliului de administraţie ce a avut loc, miercuri, la Bucureşti s-a încheiat  „ca-n tren”, fără întocmirea şi semnarea unui proces-verbal şi fără finalitate. Programul de eficientizare nu va fi prezentat delegaţiei FMI, reprezentanţii Ministerului Energiei ducând în faţa misiunii internaţionale doar un punct de vedere al Guvernului.

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza