
O cumplită boală, cu o evoluţie galopantă şi descoperită extrem de târziu, l-a răspus pe profesorul Ionel Zmău, preşedintele Asociaţiei Culturale Les amis de la France din Petrila.
Vestea a căzut ca un trăsnet peste toţi cei care l-au cunoscut şi care nu îl ştiau bolnav. Nu avea decât 54 de ani şi multe proiecte demarate, dar viaţa nu a mai avut răbdare cu el. “Nu-mi revin dupa cumplita veste a mortii…Ionel Zmău, un rebel, un Om de valoare, care s-a batut pentru fiecare realizare, desi a demonstrat ca era cu adevarat bun in tot ce a facut in plan cultural, a stralucit ca profesor de franceza, a adus Europa si mai ales Franta în coltul uitat de lume, Petrila, ca presedinte al Asociatiei Culurale Les amis de la Frace – Petrila – pe care a construit-o cu mainile lui, la propriu – si al carei colectiv a uimit Franta ajungand cunoscut la Bruxelles. Si toate astea cu bolovani legati de gat suportand umilinta la care l-au supus nu de putine ori autoritatile locale… Noi, prietenii, suntem mai saraci fara el, iar Petrila, Petrosaniul, judetul si tara, copii, profesori, colaboratori, elevi, liceeni de talent, toti, suntem derutati. Am pierdut o busola… “, a declarat jurnalista Ileana Firţulescu, una dintre apropiaţii acestuia.
Ionel Zmău a poposit in Valea Jiului in urma cu peste 30 de ani. Era copil sărman, dar extreme de ambiţios. “De atunci l-am cunoscut, ne-am ajutat pentru a lua startul vietii, apoi fiecare pe drumul sau, dar ne sprijineam pe stalpul solid al prieteniei”,a mai spus Ileana Firţulescu. Plecarea lui brusca, la 54 de ani, in urma unui cancer fulminant, depistat in urma cu doar 2 luni, i- a şocat pe toţi cei care l-au cunoscut şi au colaborat cu el.
Asociaţia Culturală LES AMIS DE LA FRANCE a dobândit personalitatea juridică la data de 20.02.2004, dar… „ideea” acestei asociaţii poate fi considerată – de facto – înfiinţarea Clubului de limbă, cultură şi civilizaţie franceză LES AMIS DE LA FRANCE, la începutul anului şcolar 2000-2001, la Grupul Şcolar CONSTANTIN BRÂNCUŞI – Petrila.
Asociaţia este deschisă în special tinerilor, urmărind promovarea valorilor Uniunii Europene: pluriculturalismul, accesul la educaţie şi cultură, cetăţenia activă, cooperarea naţională şi internaţională.
Sediul asociaţiei a fost amenajat şi renovat mai ales prin muncă voluntară, dispunând de o sală de cursuri (28 m2) şi de o sală de lectură (26 m2). Sediul este, de asemenea, amenajat şi ca o veritabilă galerie de artă.
În sediul asociaţiei se organizează cursuri gratuite de limba franceză şi întâlniri ale voluntarilor.
Asociaţia a organizat diverse manifestări culturale, expoziţii de artă şi foto. Prin manifestările organizate a ajuns cunoscută la nivel internaţional, iar cei de aici au strălucit, prin rezultatele obţinute, la seminariile sau competiţiile internaţionale. În anul 2007, Asociaţia condusă de Ionel Zmău a devenit membru al AFAL – Franţa.
L’association locale „Les amis de la France” tente d’apporter de donner de l’enthousiasme aux habitants de cette ville, une des plus pauvres du centre de la Roumanie
Une petite ville minière, dont la vie tourne autour de la houille. C’est presque tout ce qu’un Roumain vous dira sur Petrila, cette localité située sur la vallée de la rivière Jiu, au centre de la Roumanie. Toutefois, Petrila n’a pas été créée de toutes pièces, pour les besoins de l’industrie, comme souvent c’est le cas. Attestée pour la première fois au 15e siècle, elle a toute une histoire derrière, certes liée à l’exploitation „de la pierre noire qui brûle”, comme le charbon est appelé dans des documents de jadis. Une pierre qui fait le bonheur mais aussi, parfois, le malheur de l’endroit. Tout comme les autres villes minières de la Vallée du Jiu, Petrila n’a pas échappé à la crise, elle a été frappée par les difficultés de rentabilité du secteur minier qui ont conduit à des licenciements massifs et à une baisse générale du niveau de vie dans la région. Et pourtant, la vie continue avec des personnes et des structures persuadés que les gens de la région ont un avenir sur place, tout en assumant le passé.
Tel est le pari de l’exposition „Mines, mineurs, charbon à Petrila, organisée par l’Association culturelle „Les amis de la France” de la ville. Ionel Zmau, président de cette association, explique des circonstances de la création de cette exposition

