Joi, la Şedinţă, premieri şi colinde

280
de Corneliu BRAN
Fiindcă e final de an, este absolut firesc ca în toate localităţile Văii Jiului să existe anumite manifestări culturale, premieri de sfârşit de an sau spectacole de colinde. Dintre acestea, cel puţin deocamdată, cel mai interesant eveniment, „trei în unul” i-am putea zice fără să greşim, se anunţă în această săptămână la casa de cultură din Petrila.
Joi, 18 decembrie, vor avea loc o şedinţă de consiliu, o premiere a elevilor şi un spectacol de colinde, toate organizate sub egida primăriei şi consiliului local.
„La Casa de Cultură Ladislau Schmidt din Petrila, în sala de şedinţe, începând cu orele 13:00 va avea loc ultima şedinţă ordinară a anului. Ne dorim să fie o şedinţă oarecum festivă, pentru că e ultima şedinţă din acest an, dar şi pentru că după şedinţă, la orele 14:00, vom începe să-i premiem pe copiii cu rezultate bune la olimpiadele şcolare şi la concur-surile sportive. La final, pentru toţi petrilenii, va fi organizat un program de colinde interpretat de copiii de la şcoli”, ne-a declarat primarul Ilie Păducel.
În altă ordine de idei, de la primar am aflat că pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din decembrie vor exista doar 11 puncte, din care zece vor conţine proiecte de hotărâre.

 

Comenteaza

Comenteaza