Juniorul Andrei Cozac (Inter Petrila) / 17 ani. 17 goluri

232
de Loredana JUGLEA
La 17 ani, Andrei Cozac este golgheterul echipei de junior Inter Petrila, formaţie  ce a terminat turul de campionat pe locul al doilea, la 10 puncte de ocupanta primul loc, CSM Jiul Petroşani.
Elev în clasa a XI-a
la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” din Petrila, Andrei Cozac este văzut ca fiind o tânără speranţă a fotbalului petrilean. Juniorul provine dintr-o familie de fotbalişti, unchiul său, Marius Brânzea, a fost golgheter, pe vremuri, la Inter Petrila. Pe urmele unchiului calcă şi nepotul care în meciul de campionat, cu Metalul Crişcior a reuşit să înscrie patru goluri, echipa sa câştigând cu astronomicul scor de 18-0.
„Cu toate că nu sunt atacant de meserie, am golul în sânge. Pentru asta mă ajută şi colegii mei atunci când îmi dau pasele de gol”, povesteşte jucătorul care face parte şi din echipa de fotbal a liceului la care studiază, echipă ce s-a calificat la olimpiada judeţeană.
„Am început să fac fotbal la Jiul Petroşani la vârsta de 10 ani, fiind descoperit de domnul profesor Aurel Moldovan. Apoi, am avut o mică aventură de trei luni la Şcoala de Fotbal Gică Popescu. Nu am putut să mă adaptez şi am revenit în Vale. Pentru o perioadă de trei ani am abandonat fotbalul, după care am venit la Inter Petrila, unde joc de un an şi jumătate. Anul trecut am jucat o mare parte din campionat la seniori, iar anul acesta m-am axat mai mult la lotul de juniori. Suntem o echipă unită, ne iese jocul şi suntem copii destul de talentaţi”, spune jucătorul de 17 ani. După terminarea liceului jucătorul şi-ar dori să urmeze o facultate la Cluj şi chiar o carieră în fotbal. Îşi doreşte mult să ajungă la o echipă dintr-o ligă superioară.
Cuminte pe teren, dar şi în afara lui
Nefiind un adept al cluburilor sau discotecilor, jucătorul lui Aurel Moldovan vrea să dea totul pe teren. De aceea faptul că a  ajuns să fie golgheterul campionatului judeţean de juniori nu este un lucru deloc întâmplător.
„Sunt un jucător liniştit. Îmi place să-mi dedic timpul pentru ceea ce am de făcut şi cred eu că îmi fac treaba bine. Cred că puteam să înscriu şi mai mult de 17 goluri, dar neatenţia sau lipsa de concentrare m-au făcut să marchez doar 17 goluri. Cu toate că suntem la 10 puncte în spatele Jiului, eu cred că mai avem şanse la titlul, cu condiţia să nu mai plece juniorii la seniori. Dacă nu ne vom clasa pe primul loc, îmi doresc să îmi fac cadou titlul de golgheter. Ar fi un bonus pentru mine”, spune jucătorul care în turul de campionat nu a primit niciun cartonaş roşu.
Fără pretenţii
În prag de sărbători mai toţi jucătorii îşi doresc ca „moşul” să le aducă o minge sau un echipament sportiv, dar jucătorul Petrilei îşi doreşte doar titlul de campion şi să aibă familia alături de el: „Îmi doresc să fiu sănătos, să fiu ferit de accidentări, pentru că şi la acest nivel sunt meciuri destul de dure, iar terenul nu ne ajută. Un coleg de al meu a fost grav accidentat. Din fericire, a avut noroc să-şi revină. Îmi doresc să am alături în continuare familia, deoarece mă sprijină în tot ceea ce fac.
Vreau să le mulţumesc şi colegilor mei pentru sprijin şi pentru faptul că îmi acordă încredere, primind foarte multe pase decisive”.

 

Comenteaza

Comenteaza